Autonauts of the Cosmoroute (lecția de geografie)

În luna mai a unui an din care eu nu îmi amintesc nimic, 1982 mai precis, cele două ființe din fotografie, soț și soție, au pornit într-un voiaj cu autoturismul proprietate personală pe ruta Paris - Marsilia. În urma călătoriei a ieșit, asemeni unei cozi de cometă în tranzit, o carte la patru mâini cu titlul pe care l-am folosit și eu în titlu (varianta în engleză). Cea originală e Los autonautas de la cosmopista.

Fotografie din timpul making of-ului cărţii (via www.wuz.it). A se observa sticla de lapte din stânga!

După 25 de ani, trei nemţi (Simon Fürbringer, Nicolas Humbert și Werner Penzel) au refăcut traseul și au făcut un film cu titlu în franceză, Lucie et maintenant - Journal nomade, adaptând c-un drum acel drum (între noi fie vorba, nici cartea la vremea ei, nici filmul subsecvent n-au impresionat lumile cărora li s-au adresat).

Având legătură cu geografia (se cheamă chiar așa, Geografii) și cu domnul bărbos-guevarian din fotografie, în sensul că e scris doar de el, am ales textul următor, o bijuterie, veți fi de acord, pentru a vă ușura misiunea de a-i identifica (în cazul în care v-ar bate un asemenea gând!). Dacă nu, și o simplă lectură ar fi de-ajuns! 

„Fiind un fapt dovedit că furnicile sunt adevăratele regine ale firii (cititorul poate lua aceasta drept ipoteză sau fantezie; în orice caz, îi va face bine puţin antropofagism), iată o pagină din geografia lor (p. 84 a cărţii; se semnalează între paranteze posibilele echivalenţe ale anumitor expresii, după clasica interpretare a lui Gaston Loeb): „...mări paralele (râuri?). Apa infinită (o mare?) creşte în unele momente ca o iederă-iederă-iederă (ideea unui zid înalt, ce ar simboliza mareea ?). Dacă se merge-mer-ge-merge (noţiune analoagă aplicată distanţei) se ajunge la Marea Umbră Verde (un câmp semănat, un crâng, o pădure ?) unde Zeul cel Mare înalţă grânarul nesfârşit pentru Lucră­toarele sale cele mai harnice. în această regiune abundă Cumplitele Făpturi Uriaşe (oamenii?) care ne distrug cărările. De partea cealaltă a Marii Umbre Verzi începe Cerul Tare (un munte ?). Şi totul e al nostru, dar cu ameninţări. 
Această geografie a făcut obiectul altei interpretări (Dick Fry şi Niels Peterson Jr.). Pasajul ar corespunde din punct de vedere topografic unei grădini micuţe de pe strada Laprida, 628, Buenos Aires. Mările paralele sunt şanţurile de scurgere; apa infinită, o scăldătoare pentru raţe ; Marea Umbră Verde, o răsadniţă de salată. Cumplitele Făpturi Uriaşe ar sugera găini sau raţe, chiar dacă nu trebuie exclusă posibilitatea ca realmente să fie vorba de oameni. In legătură cu Cerul Tare s-a stârnit o polemică ce nu se va ter­mina curând. Opiniei lui Fry şi Peterson, care văd în acesta un perete despărţitor de cără­midă, i se opune cea a lui Guillermo Sofovich, care presupune că e un bideu părăsit printre salatele verzi.”