sTIFF upper lips (VI): corespondenţe de la TIFF

Ziua filmelor alese la întâmplare
Text: Diana Alandala

«Ieri, cu gândul la plecare, mi-am făcut şi desfăcut programul filmelor de câteva ori, ajungând în cele din urmă să aleg varianta cea mai convenabilă ca timp de respiro şi drum spre gară.

Aşa că am ajuns la Kraftidioten/În ordinea dispariţiei (r. Hans Petter Moland). Ceea ce începe ca o presupusă dramă de familie, în care tatăl, proaspăt desemnat Cetăţean de onoare al oraşului pentru contribuţia adusă pe frontul deszăpezirii, află că şi-a pierdut băiatul din cauza unei supradoze de heroină, se transformă într-o comedie de un umor nordic cât un munte de zăpadă. Subiectul: răzbunarea pe care acest tată, căruia povestea cu narcoticele nu i-a mirosit bine deloc, o porneşte de unul singur. Ucide fără milă toţi pionii care-i ies în cale, până într-un punct în care dispariţiile creează confuzii în două găşti de traficanţi, îşi pierde şi fratele în şirul de crime, iar finalul e un măcel de zile mari. În zăpadă.  Mare omătul, mândru măcelul!

Al doilea film al serii chiar l-am ales pe criteriul plecării, aşa că am mers la Florin Piersic, cel mai apropiat cinematograf funcţional de gară, pentru a bifa, de ce nu?, şi un documentar la această ediţie de TIFF. E drept, sunt câteva pe care le-am vânat de la început, dar Seduced and Abandoned (r. James Toback) nu se număra printre ele. Nici nu m-a lăsat cu altă impresie după, dar a fost cumva odihnitor şi energizant în acelaşi timp, să văd, la un festival de film fiind, ce se întâmplă la un mega-festival de tip Cannes. 

E drept, mi-ar fi plăcut să-mi clătesc ochii cu o altfel de abordare şi explorare a Cannes-ului! Adică să văd şi altceva decât o campanie de fundraising deghizată cu scopul de a obţine bani pentru un film cu Alec Baldwin, care se anunţă un clişeu. Anyway, printre aceleaşi concluzii, că fără bani nu se poate şi că îţi ia mai mult să faci rost de bani, decât să lucrezi la film, James Toback, scenarist şaptezecist cu câteva filme de referinţă la activ (e.g. The Gambler & Fingers) reuşeşte să extragă nişte portrete poetice ale unor intervievaţi precum Bertolucci, Coppola, Polanski sau Scorsese. Panseul lui Orson Welles sub semnul căruia stă, e bonus: „I look back on my life and its 95% running around trying to raise money to make movies and 5% actually making them.” Merge de-o duminică seara!

Să vedeţi filme, dragilor, că sunt destule în weekend-ul ăsta la TIFF. Eu mă întorc duminică la Boyhood.