Ziua filmelor în buclă
text: Diana Alandala
«Într-o buclă am fost ieri şi eu toată ziua, după ce mi s-a blocat codul de pe badge la una dintre casele de bilete şi a trebuit să mă învârt pe la toate, în zadar. La filme tot am ajuns, dar cum m-aşteptam să se întâmple la un moment dat la TIFF, nu am reuşit să le văd pe toate de pe listă.
Am început cu Paat/The Dog, film iranian din competiţie, care a fost sold out duminică. Ziua e mai linişte la Cinema Victoria şi scap şi de scurtmetrajele din secţiunea Umbre, de care trebuie să recunosc că nu mai sunt chiar aşa speriată. Câinele e minunat şi l-aş lua acasă, dar nici filmul nu mi-a displăcut. Bucla aici e povestea câinelui de care s-a prins un ghinion aiurea, dincolo de cel că e cam interzis la islamici. Rămas fără stăpân în urma unei crime, hălăduieşte pe drumuri mai mult sau mai puţin cunoscute şi ajunge companie de ocazie pentru nişte oameni cu probleme atât de dubioase, încât în Iran filmul nu cred că va putea fi proiectat.
 |
| promotional still from Paat |
Întâlneşte o tânără însărcinată, obligată de amant să facă avort, de o mamă care vrea să-şi vândă un rinichi pentru a-şi putea permite operaţia fiului bolnav de leucemie şi de nişte tineri ce nu-şi mai găsesc drogurile nimerite într-o grămadă de gunoi. După ce aduce alinare, ajută involuntar sau stârneşte nejustificat teamă, câinele se întoarce pe drumuri, în căutare de stăpâni temporari. Conform regizorului (Amir Toodehroosta), a fost ales din 20 de câini şi până la urmă, câinele i-a ales pe ei.
De la Victoria am pornit spre Casa de Cultură, cu o scurtă oprire în Piaţa Unirii la TIFF Lounge, unde Chirilov vorbea despre ghinion vs noroc în ediţia a 13-a. Vă spun doar că a fost destul de greu ca Black Coal, Thin Ice să ajungă la TIFF, mai ales după ce-a primit Ursul de Aur, şi că despre Boyhood, ar fi în stare să vorbească 12 ani, ceea ce mă face şi mai nerăbdătoare până la proiecţie.
 |
| screenshot from Ida (dir. Pawel Pawlikowski/2013) |
Am o slăbiciune pentru filmele poloneze, iar Ida lui Pawel Pawlikowski nu m-a dezamăgit. La finalul filmului aveam impresia, stând aproape în acelaşi loc ca la Calvary, ca n-am mai plecat de acolo de duminică. Dar să croşetez bucla de la început. Anna e Ida şi nu ştie asta, până nu o cunoaşte pe singura ei rudă în viaţă, o mătuşă atipică pentru aşteptările ei, cu care trebuie să petreacă o perioadă înainte de a se călugări. După ce-şi află numele, dar şi faptul că e evreică, pornesc în căutarea locurilor unde au fost îngropaţi părinţi ei, un drum de cunoaştere reciprocă şi nu numai. Pe traseu se îmbină tentaţii şi rugăciuni, stoicism şi nepăsare, pentru ca, în cele din urmă, fiecare personaj să facă alegerea decisivă. Nu v-aş spune care sunt alegerile, dar filmul e o plimbare în alb-negru, cu o imagine demenţială, în bucla unor poveşti unde se învârtesc pe o parte regrete din trecut, pe alta regrete nepetrecute.
N-am plănuit s-ajung la Svecenikova djeca/Copiii preotului (r. Vinko Brešan), dar mi-a prins bine comedia, o producţie Croaţia-Serbia, pe care aş putea s-o recomand oricui. E drept, se râde diferit, unele glume prevăd dezastre şi încet-încet începi să înţelegi nebunia preotului Fabian, care transmite prin spovedanie toată povestea. Bucla aici e spovedania, prilej de a afla cele mai bolnave întâmplări şi de a le putea transmite numai prin această taină.
 |
| promotional still from Svecenikova djeca |
Pe scurt, pe-o insulă de pe coasta dalmată, mor mai mulţi oameni decât se nasc, iar preotul Fabian, copleşit de abilităţile celuilalt preot, se trezeşte cu-o idee de zile mari... şi grele. Alături de farmacist şi de un vânzător, concepe un plan uşor malefic, dar aparent inofensiv, iar peste noapte mai toate femeile din sat rămân însărcinate. Magia vine mereu cu un preţ şi cu nişte consecinţe departe de cele aşteptate, iar cei care le plătesc sunt de foarte puţine ori vinovaţii.
Filmul are o atmosferă balcanică, umor şi alb, şi negru... dar şi o serie de nereguli din lumea preoţilor, descoperite de la o înţepătură inocentă într-un prezervativ.
 |
| promotional still from Stockholm |
Bucla... cea mai creaţă am descoperit-o la finalul serii, la Stockholm (r. Rodrigo Sorogoyen), film spaniol din competiţie, sold out şi el. Descrierea spune că totul se întâmplă într-o noapte şi asta te cam duce cu gândul la Before Sunrise. Mie mi s-a părut că aici totul s-a întâmplat a doua zi şi că, dincolo de ideea întâlnirii unor tineri în noapte şi a dialogului, care pe alocuri m-a plictisit, e prezentată o relaţie cu toate etapele arse în mai puţin de 24 de ore. Personajele îşi schimbă poziţiile, gândurile şi aşteptările după răsăritul soarelui, fiecare vrea altceva, motiv de neînţelegere nebunească. Se răsucesc împreună, cu vrăjeală, jocuri şi certuri inutile, până când cineva cedează într-un mod neaşteptat. Sunt chiar curioasă ce se întâmplă mai departe cu filmul ăsta, şi nu doar la TIFF.»