Screenshot from Todos tenemos un plan (dir. Ana Piterbarg/2012)
Îmi revine din când în când în minte o imagine pe care, după 90, am întâlnit-o tot mai rar: cărți învelite în hârtie de ziar. Ca să nu se deterioreze. Copertele, mai ales. La prima vedere, o simplă metodă de protecție care uneori genera o formă candidă de mister. „Ce citești acolo?” Răspunsul hâtru, asortat cu un surâs superior, era invariabil acesta: „O carte”. Erau cazuri când nu puteai afla titlul fiindcă posesorul cărții era de neînduplecat.
Cărți învelite în hârtie de ziar. O formă de prețuire, fără îndoială. Semn de respect cu funcționalitate subsidiară: stabilea clar relația în care se aflau cele două obiecte. Valoare versus lipsă de valoare. Durabil versus perisabil.
Cărți învelite în hârtie de ziar. Cu mintea de acum, suprapun formula asta de interacțiune personal(izat)ă cu un obiect axiofor peste acel gen de omagiu simplu și emoționant întâlnit în Fahrenheit 451. De Bradbury! De care mi s-a făcut dor. Când citeam Bradbury mă simțeam (ca) Moise în fața rugului aprins.