În vreme ce Mr. Nobody spune o poveste (sau mai multe) despre ce se întâmplă (sau s-ar putea întâmpla) atunci când refuzi să alegi („As long as you don't choose, everything remains possible"), Vanilla Sky e fix la polul opus, inventariind inegal, dar și cu mai multă vervă, consecințele nebănuite ale unor alegeri mărunte, ca de exemplu a urca în mașina cuiva („I lost you when I got in that car"). Și acesta e numai începutul!