Cătălin, un fost coleg și actual amic, știa cine e Michael Winterbottom. Mai precis, știa că el era autorul atât de (s)explicitului 9 Songs. 9 songs, 9 fucks, obișnuia el să spună arborând mina inițiatului, a celui ce-a fost acolo, a văzut și-acum știe. Cum, nu ăsta e numele?, ricana nițel vexat, când îi atrăgeam atenția că titlul corect e 9 Songs. Oricum, se replia apoi, în fața evidenței, am reținut esențialul, nu? Hahaha... Iar voi o să rețineți din această scurtissimă introducere că eu oi fi vreun purist! Ei, aș! Țineam doar să vi-l prezint, în felul meu, pe Winterbottom (fără glumă acuma: cine n-a auzit de acest Gaspar Noe british mai bine s-o lase baltă și să părăsească în liniște acest blog, pâș-pâș, până nu mă prind eu cum stă treaba, thanks a lot!). Nu de alta, dar ultimul său film - The Killer Inside Me - nu e, vorba lui Hesse, pentru oricine: e NUMAI -- PENTRU -- NE -- BUNI. Nu o luați chiar ad litteram, firește.
