Citit cu atenție, romanul Enigma Otiliei oferă nebănuite delicii cinefile. George Călinescu a găsit de cuviință să exploateze tânăra artă a șaptea prin asociere cu Titi, un personaj cam tembel, flăcău bătrân, stătut, ciudat, ignorant și cocoloșit de muma sa (nepotul zgârcitului Costache Giurgiuveanu). Inițial adversar al mersului la film, despre care are și o teorie - spune Călinescu (nu o vom afla, o putem intui, însă) -, Titi găsește de cuviință, în cele din urmă, să intre într-o sală de cinema.
Problema lui e că e incapabil să rezume povestea, drept pentru care o înmagazinează și redă într-o manieră extrem de personală. Bazându-se pe memoria-i prodigioasă, el povestește în stilul lui CTP, cadru după cadru, în ordinea succesiunii imaginilor pe ecran. Pasajul e de un comic devastator și mă întreb dacă nu cumva ironia călinesciană amenda sinecdotic frivolitatea cinematografului și a celor care-l frecventau în epocă?!
Iată pasajul:
Problema lui e că e incapabil să rezume povestea, drept pentru care o înmagazinează și redă într-o manieră extrem de personală. Bazându-se pe memoria-i prodigioasă, el povestește în stilul lui CTP, cadru după cadru, în ordinea succesiunii imaginilor pe ecran. Pasajul e de un comic devastator și mă întreb dacă nu cumva ironia călinesciană amenda sinecdotic frivolitatea cinematografului și a celor care-l frecventau în epocă?!
Iată pasajul:
„Într-o zi, plictisit, îl puse să-i povestească ce-a văzut la cinematograf, unde el nu fusese niciodată. Titi, narator din plăcere, începu:
— Întâi arată un puț cu roată, pe urmă vine o fată cu o găleată mare, apoi apar doi bătrâni, un moș și o babă care vorbesc între ei, pe urmă arată cum trage fata găleata după ea, baba se răstește la ea și moșul o lovește cu un bici, apoi arată pe fată închisă într-o odaie goală, mâncând un codru de pîine, apoi e noapte și fata deschide geamul.
— Ce-i asta, ce înseamnă asta? întrebă iritat moș Costache. Așa e la cinematograf?
— Așa e! răspunse naiv Titi.
— Dacă e așa, e urât! constată bătrânul și nu vru să mai asculte.
Bătrănul nu bănuia că Titi nu înțelegea afabulația filmelor și le confunda cu o succesiune de imagini, a căror sinteză nu era în stare s-o facă, fiindcă nu pricepea nici inscripțiile în franțuzește. Când filmul îi plăcea mai mult, atunci Titi își procura un program cu desene sau fotografii de actori din colecția Pathé-Frÿres și le copia în pastel sau în acuarelă.”
— Întâi arată un puț cu roată, pe urmă vine o fată cu o găleată mare, apoi apar doi bătrâni, un moș și o babă care vorbesc între ei, pe urmă arată cum trage fata găleata după ea, baba se răstește la ea și moșul o lovește cu un bici, apoi arată pe fată închisă într-o odaie goală, mâncând un codru de pîine, apoi e noapte și fata deschide geamul.
— Ce-i asta, ce înseamnă asta? întrebă iritat moș Costache. Așa e la cinematograf?
— Așa e! răspunse naiv Titi.
— Dacă e așa, e urât! constată bătrânul și nu vru să mai asculte.
Bătrănul nu bănuia că Titi nu înțelegea afabulația filmelor și le confunda cu o succesiune de imagini, a căror sinteză nu era în stare s-o facă, fiindcă nu pricepea nici inscripțiile în franțuzește. Când filmul îi plăcea mai mult, atunci Titi își procura un program cu desene sau fotografii de actori din colecția Pathé-Frÿres și le copia în pastel sau în acuarelă.”