Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

Sunday, March 29, 2015

Atenţie: blog cu orar de funcţionare!

Începând de marţi, 1 aprilie, şi nu-i o glumă!, acest blog nu mai este disponibil non-stop, ca o benzinărie, de ex., ci va avea un program de availability. Stabilit de subsemnatul. Ca un cinema arthouse sau ca o galerie de artă, ceva de genul ăsta. 

În principiu, cine va dori acces permanent va trebui să ceară lucrul ăsta (pe mail, îl găsiţi în profil sau PM pe pagina de fb, găsiţi linkul în dreapta, în sidebar), însă îmi voi rezerva dreptul de a selecta audienţa. În rest, blogul va fi accesibil/accesabil doar în limitele programului. Adică cel puţin 10 cel mult 2-3 ore  pe zi. Sau pe noapte ;)

Pagina de facebook rămâne în continuare interfaţa blogului. În principiu, intenţionez să anunţ acolo orarul. Din când în când. Şi alte cele.

Direcţiunea 
:D

Sunday, September 7, 2014

"Four is what...?" (53) [Ida]


 Screenshots from Ida (dir. Pawel Pawlikowski/2013)

Un film despre distanţe ce nu se vor estompa niciodată.

Să le luăm pe rând.

Distanţa dintre cele două personaje. Fiecare provine dintr-o lume diferită şi ajung să se cunoască/descopere sub ochii noştri. Ida (Agata Trzebuchowska) trăieşte în mănăstire (acolo maicile îi spun Anna) de unde va ieşi pentru o scurtă perioadă de timp tocmai a-şi întâlni mătuşa, singura rudă pe care o mai are şi singura sa legătură cu exteriorul vieţii monahale. Wanda (Agata Kulesza) e judecătoare, membru al nomenclaturii poloneze de la mijlocul anilor 60, şi pronunţă sentinţe la adresa celor care încalcă ordinea şi legile socialiste. Dialogurile dintre cele două vor revela (sau seta) mai apoi nu doar distanţa dintre geenraţii, ci şi cea dintre cinism şi naivitate.

Distanţa dintre personaje şi evenimentul pe urma căruia pornesc: uciderea părinţilor Idei în urma vânătorii de evrei declanşate de polonezii ce susţineau nazismul în timpul celui de-al doilea război mondial. Episodul e similar cu cel povestit de Saul Bellow în Planeta domnului Sammler. Spre deosebire de părinţii fetei, Sammler (= Bellow) a scăpat teafăr, ucigând la rândul lui.

Distanţa pusă de regizorul Pawel Pawlikowski, polonez născut în Varşovia dar crescut la Londra, între el şi subiectul survolat fără parti pris-uri. Graţie acestui tip de poziţionare, spectatorului îi rămâne libertate totală pentru a separa apele (if any). Ritmul filmului nu este dictat din cameră, ci din montaj, însă intervenţia editorului Jaroslaw Kaminski e suficient de discretă încât să lase în fiecare scenă spațiu de reflecţie.

Distanţa din compoziţia cadrelor. Opţiunea pentru formatul 4:3 (academy ratio) eliberează total partea superioară a cadrului, astfel că personajele par reduse la o scară subdimensionată. E şi aceasta tot o formă de obiectivare în faţa subiectului investigat, un soi de asceză în raport cu tehnicile primare de manipulare: prim sau gros-planul. În general, Pawlikowski împarte ecranul în două părţi egale folosindu-se de o axă orizontală, uneori invizibilă, alteori cât se poate de materială (o dungă pe un perete, pervazul unei ferestre, orizontul etc.), ce fixează o linie spaţială de separaţie între actori şi mediul în care se mişcă. Dacă am decupa oricare dintre aceste cadre şi le-am lua ca imagini de sine stătătoare, ar putea fi lesne pliate în două folosind această axă.

Sunt câteva momente în care Ida aminteşte de Fragii sălbatici (de exemplu călătoria celor două femei în oraşul natal al Wandei). E, probabil, o aluzie involuntară căci din filmul lui Pawlikowski lipsesc atât latura filosofică şi psihologizarea, cât şi sentimentalismul. Sau, dacă doriţi, sunt obliterate complet de o distanţare de tip Antonioni. Care, în mediu controlat, rămâne întotdeauna o alegere perfectă.

Altfel, în materie de chestionare a religiei, sobrul exerciţiu executat în tonuri blânde de alb şi negru (Ryszard Lenczewski & Lukasz Zal) poate fi pus sub semnul unei fraze din Hristos răstignit a doua oară, celebrissimul roman al lui Kazantzakis: „Lasă-l, părinte, lasă-l să iasă în lume, să facă copii, să trăiască; şi cînd o să se scîrbească de viaţă, o să vină el singur să se călugărească.” 

Thursday, September 4, 2014

„I want to ride my bicycle...”/La Vuelta (2/5) [Ozu + Deleuze]

Screenshots from A Story of Floating Weeds/Ukikusa monogatari (dir. Yasujirô Ozu/1934)

«Naturile moarte ale lui Ozu durează, au o durată, cele zece secunde ale vazei: această durată a vazei este tocmai reprezentarea a ceea ce rămâne, prin succesiunea stărilor schimbătoare. Şi o bicicletă poate să dureze, adică să reprezinte o formă imuabilă a ceea ce se mişcă, cu condiţia să stea, să rămână imobilă, spriinită de perete (...). Bicicleta, vaza, naturile moarte sunt imaginile pure şi directe al timpului. Fiecare dintre ele este timpul, de fiecare dată, în cutare sau cutare condiţii a ceea ce se schimbă în timp. Timpul este plinul, adică forma inalterabilă umplută de schimbare. Timpul este „rezerva vizuală a evenimentelor în justeţea lor”». (Gilles Deleuze - Cinema 2. Imaginea - timp, 1985)


Racord: tot rezemată de un perete stă şi bicicleta din Izgnanie/The Banishment, filmul lui Andrei Zvyagintsev. Unghiul spectaculos face diferenţa, însă tot o imagine pură şi directă a timpului reprezintă.

Tuesday, August 26, 2014

Winter Sleep: suflete îngheţate, vulcani în hibernare [special guest post courtesy of Mihai Cristea]

« 
Povestea este una surprinzător atemporală. Este filmul în care Ceylan se apropie cel mai mult de literatura clasică rusă, povestirile lui Cehov fiind un punct de plecare asumat. M-a izbit că tot ce ţine de modernitate aici înseamnă detalii ce pot fi uşor înlocuite cu un timp apus fără a se pierde prea mult din esenţa poveştii: Siberia ar putea fi translatată în stepa din Anatolia, turistul japonez (sau român, de ce nu?) ar putea fi uşor înlocuit de oaspetele unui han, hârbul de maşină cu care argatul îşi plimbă stăpânul, cu o caleaşcă trasă de cai iar laptopul, cu hârtie, toc şi peniţă.

Saturday, August 23, 2014

„I want to ride my bicycle...”/La Vuelta (2/1) [Barcelona]

 
Screenshots from Barcelona (dir. Whit Stillman/1994)

Lucrurile se mişcă repede în afacerile internaţionale - şi-n relaţiile intime, de altfel - de aceea şi subiectele „tari” ce animă conversaţiile protagoniştilor din Barcelona sunt într-un continuu balans, glisând rapid din prezentul fierbinte într-un trecut ceva mai aşezat, văzut din perspectivă istorică. În linii mari, asta pare a fi tema sensibilă a filmului (unul cu evident substrat politic), extrasă subtil din experienţa personală a regizorului-scenarist Whit Stillman, cineast cu o reputaţie solidă indie la începutul anilor '90 deşi se afla doar la al doilea lungmetraj (primul a fost Metropolitan).

Saturday, August 16, 2014

Dystopia extraordinaire (Gilliam x 3): Special guest post by Mihnea Ştefan Avram



„Luăm cele trei distopii ale lui Terry Gilliam, amestecăm ușor, adăugăm niște Ceaikovski și savurăm. Iese o amintire a unui viitor care s-a întâmplat, cu costume extravagante sau fetișiste (se putea fără?), cu o fată de care ne amorezăm (se putea fără??) și diferite mașinării vintage pompoase. Și-n tot acest timp, o figură sau figuri supreme, care se joacă de-a semizeii, un Big Brother (știe Orwell) care veghează constant și paternal subiecții. Și în final, nu există scăpare, nici un happy end. Iluzia trăiește suprem.” (text + montaj: MSA)