Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!


For your consideration: This blog is best viewed in Mozilla Firefox! (Or Chrome... „Rotterdam and anywhere, Liverpool or Rome”)

Sunday, March 29, 2015

Atenţie: blog cu orar de funcţionare!

Începând de marţi, 1 aprilie, şi nu-i o glumă!, acest blog nu mai este disponibil non-stop, ca o benzinărie, de ex., ci va avea un program de availability. Stabilit de subsemnatul. Ca un cinema arthouse sau ca o galerie de artă, ceva de genul ăsta. 

În principiu, cine va dori acces permanent va trebui să ceară lucrul ăsta (pe mail, îl găsiţi în profil sau PM pe pagina de fb, găsiţi linkul în dreapta, în sidebar), însă îmi voi rezerva dreptul de a selecta audienţa. În rest, blogul va fi accesibil/accesabil doar în limitele programului. Adică cel puţin 10 cel mult 2-3 ore  pe zi. Sau pe noapte ;)

Pagina de facebook rămâne în continuare interfaţa blogului. În principiu, intenţionez să anunţ acolo orarul. Din când în când. Şi alte cele.

Direcţiunea 
:D

Sunday, July 27, 2014

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/9) [3 Days to Kill]

Screenshots from 3 Days to Kill (dir. McG/2014)

Azi, când Le Tour trage linie şi toată lumea vorbeşte numai de învingător (pe merit, fără îndoială), vă propun să vorbim şi despre cei care au pierdut, uneori dramatic, Turul Franţei, cu atât mai mult cu cât şi ei fac istorie prin anti-isprăvile lor. Sunt mulţi, dar cel mai emblematic mi se pare cazul italo-francezului Pierre Brambilla (italian la origine, a obţinut după război cetăţenia franceză), primul ciclist care a pierdut Turul în ultima etapă. 

Saturday, July 26, 2014

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/8) [Le Week-End]


Turul Franţei, ediţia 2014, este deja istorie. Oficial se încheie mâine, însă tot suspansul şi thrill-ul s-au dus naibii încă de săptămâna trecută. Înregimentat într-o echipă al cărui sediu e în inima Caucazului (Astana), sicilianul Nibali - oficial nu există un clan al sicilienilor în ciclism, în caz că vă interesa chestiunea - şi-a adjudecat într-o manieră categorică titlul, pulverizându-şi concurenţa şi-aşa zdrenţuită după retragerile lordului Froome şi conchistadorului Contador. Superioritatea şi-a demonstrat-o în etapele montane, câştigând câte una în Vosgi (La Planche des Belles Filles), Alpi (Chamrousse) şi Pirinei (Hautacam), dar şi în Anglia (Yorkshire), pe un traseu cvasialpin cu punct terminus Sheffield, în chiar a doua rundă. Declaraţia de intenţie fusese făcută de-atunci şi apoi întărită în fiecare zi printr-un comportament de lider absolut. Nu şi absolutist, attention!

Filmul la care m-am oprit azi n-are legătură cu bicicletele. Nu veţi găsi nici măcar o singură spiţă în el. Le Week-End este, aşa cum îi spune şi numele, despre un sfârşit de săptămână, dar nu oriunde, ci la Paris, acolo unde va ajunge mâine caravana pentru ritualica defilare în lycra prin siturile iconice ale capitalei Franţei. Două sunt repertoriate şi aici, imaginile stau mărturie (recenzia o găsiţi aici). Hope you'll still enjoy the ride, că filmul nu-i deloc lejer! 

P.S.: Un portret pertinent şi concludent al învingătorului face Radu Cosaşu în cel mai recent text din gsp. Am pus link, deci n-aveţi scuze!

Friday, July 25, 2014

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/7) [The Elephant on the Bike]



Numele regizorului nu vă spune aboslut nimic: Kwon Yong-Kook. Vine dintr-o zonă independentă a cinematografiei sud-coreene, iar The Elephant on the Bike, datat 2007, e filmul său de debut. Înainte de acesta a mai avut un singur proiect, Interview, în 2000, dar implicat ca scenarist. Dacă socotim că şapte ani e intervalul personal standard pentru a lansa ceva, atunci anul ăsta ar trebui să reauzim de el (deşi nu există indicii în acest sens).

Ca gen (melodramă), The Elephant on the Bike nu umblă cu multe subtilităţi, dar nici nu manipulează barbar trântindu-ţi în ochi toate ingredientele degrabă generatoare de empatie şi lacrimi. E un film decent despre teme care în genere emoţionează, dar care-şi tratează spectatorul cu respect. Fireşte că se umblă la coarda sensibilă, altfel de ce s-ar mai fi apucat?, dar acel zdringhi-zdringhi atât de strident prin alte producţii similar, aici ia forma unui bătut timid pe umăr ca atunci cineva te întreabă cu jumătate de voce cât e ceasul sau încotro e nu-ştiu-care stradă. O melodramă sfioasă i-aş zice, care vorbeşte simplu despre dizabilităţi, boală, vulnerabilitate, copilărie şi maturizare pe o dublă canava: evocativă (relaţia dintre protagonist şi tatăl său bolnav), repectiv romantică (relaţia dintre el şi fata de care se îndrăgosteşte). În subtext e strecurat şi niscai realism social edulcorat, însă în cantităţi rezonabile. Ad libitum.

Care e legătura dintre elefanţi şi biciclete? Hai, că nu-i atât de greu de intuit. Eu vă mai spun doar că personajul în jurul căruia se învârteşte povestea este îngrijitor la zoo şi că are o mână prostetică...

Wednesday, July 23, 2014

Locke: A Hard(y)'s Day (K)Night

Ivan Locke (Tom Hardy) e şef de şantier şi e printre cei mai buni în branşă. Proiectul pe care-l girează actualmente - turnarea fundaţiei pentru o mega-clădire - este unul de anvergură iar el, persoana care trebuie să se asigure că totul decurge conform planului. Deşi job description-ul presupune coordonarea nemijlocită a activităţii, din motive ce implică urgenţa trebuie să părăsească intempestiv şantierul. Consecinţele neaşteptate ale unui one night stand îl ajung din urmă exact când avea mai puţină nevoie.


Tuesday, July 22, 2014

„Uşile, uşile...” (24) [Knockin' on Haneke's doors]

Linia de demarcaţie între trademark şi manierism e foarte fină, dar un cunoscător va şti întotdeauna să facă diferenţa. Un exemplu în acest sens e Haneke şi uşile din mai toate filmele sale.

Screenshot from Code inconnu (2000)

Screenshot from Das weiße Band (2009)

Screenshot from Amour (2012)

La ora actuală, Haneke e în pre-producţie cu Flashmob. Va fi gata în 2015. Va fi prezent la Cannes, desigur.

Monday, July 21, 2014

„I want to ride my bicycle...”/Le Tour (2/6) [Rushmore. Or how to destroy a bike!]



Herman Blume: She's my Rushmore.
Max Fischer: I know. She was mine too.  

Max Fischer vs. Herman Blume: combustibilul ce le animă disputa este amorul. Pentru că amândoi se îndrăgostesc de aceeaşi femeie şi pentru că amândoi sunt excentrici şi imaginativi, metodele de a se şicana, precum nişte cavaleri medievali gone astray, au un coeficient sporit de spectaculos. Poate şi faptul că toate se întâmplă într-un film de Wes Anderson este o explicaţie, dar dincolo de ea, scânteile se aprind şi sar ca nicăieri în altă parte.