Tot azi, dar in Suedia, a murit Ingmar Bergman, unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei moderne si unul care, mai presus de orice indoiala, a schimbat modul in care oamenii au privit si gandit filmul. Cu asta ar fi trebuit sa incep, deoarece e o moarte care contrazice titlul postului initial. Simplu amanunt biografic: Ingmar Bergman a fost fiul unui pastor luteran. "Though growing up in an extremely strict and devout family, Bergman lost his faith at an early age and grappled with the concept of the existence of God in many of his early films." (imdb)
O moarte ce nu dovedeste nimic
Gabriel Liiceanu spunea in "Jurnalul de la Paltinis" ca "în lumea spiritului, tăcerea poate avea cel puţin următoarele semnificaţii:
1. Dialogul, ca forma de mişcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tacerea. A nu şti să taci înseamnă, în aceste condiţii, a ţine spiritul pe loc, a monologa prosteşte, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree.
2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de «primim marfă», de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice biografie culturală trebuie să existe momente cînd nu produci, ci doar consumi cultură, cînd trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanţe.
3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaştere a neputinţei în faţa sarcinii de a rosti esenţialul, fie ca recunoaştere a faptului că nu ai nimic esenţial de spus. Heidegger scrie: «Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Fiinţei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să aibă puţin sau rar ceva de spus. Numai astfel i se restituie cuvîntului caracterul nepreţuit al esenţei sale, iar omului lăcaşul pentru a locui în adevărul fiinţei.» Deci a nu tăcea înseamnă acum a rămîne în superficiile lucrurilor, a superfluiza, a introduce inflaţia în spaţiul verbal.
4. Tăcerea poate fi o formă de demnitate a spiritului, o formă de protest. Intri în tăcere atunci cînd în jurul tău se vorbeşte prea mult şi indemn. A nu tăcea înseamnă acum a participa la conjuraţia imoralităţii cuvîntului.
5. În sfîrşit, «a învăţa să taci» poate fi înţeles ca un corectiv comportamental bazat pe experienţa negativă a efectelor vorbirii. Tăcerea devine astfel expresia înţelepciunii dobîndite traduse ca prudenţă."
Patriarhul Teoctist a murit azi. Motiv pentru multi, foarte multi, o sa-i vedeti sau auziti in zilele urmatoare, sa rateze o buna ocazie de a tacea. In locul unei linisti dense ce ar trebui sa insoteasca un astfel de eveniment, ei vor "introduce inflaţia în spaţiul verbal", se vor indarji sa-l sulemeneasca pe patriarhul defunct cu tot felul de fapte si merite, vor tine discursuri agramat-gongorice, vor deveni paratrasnete cu leduri ale durerii si pioseniei nationale.
Vom avea un doliu sonor si teologi-gornisti ai unor emotii daca nu falsificate, in mod sigur circumstantial expuse.
In spatele acestui decor, strategii vor declansa o crunta lupta pentru succesiune.
Dumnezeu sa-i ierte...
O moarte ce nu dovedeste nimic
Gabriel Liiceanu spunea in "Jurnalul de la Paltinis" ca "în lumea spiritului, tăcerea poate avea cel puţin următoarele semnificaţii:
1. Dialogul, ca forma de mişcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tacerea. A nu şti să taci înseamnă, în aceste condiţii, a ţine spiritul pe loc, a monologa prosteşte, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree.
2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de «primim marfă», de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice biografie culturală trebuie să existe momente cînd nu produci, ci doar consumi cultură, cînd trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanţe.
3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaştere a neputinţei în faţa sarcinii de a rosti esenţialul, fie ca recunoaştere a faptului că nu ai nimic esenţial de spus. Heidegger scrie: «Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Fiinţei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să aibă puţin sau rar ceva de spus. Numai astfel i se restituie cuvîntului caracterul nepreţuit al esenţei sale, iar omului lăcaşul pentru a locui în adevărul fiinţei.» Deci a nu tăcea înseamnă acum a rămîne în superficiile lucrurilor, a superfluiza, a introduce inflaţia în spaţiul verbal.
4. Tăcerea poate fi o formă de demnitate a spiritului, o formă de protest. Intri în tăcere atunci cînd în jurul tău se vorbeşte prea mult şi indemn. A nu tăcea înseamnă acum a participa la conjuraţia imoralităţii cuvîntului.
5. În sfîrşit, «a învăţa să taci» poate fi înţeles ca un corectiv comportamental bazat pe experienţa negativă a efectelor vorbirii. Tăcerea devine astfel expresia înţelepciunii dobîndite traduse ca prudenţă."
Patriarhul Teoctist a murit azi. Motiv pentru multi, foarte multi, o sa-i vedeti sau auziti in zilele urmatoare, sa rateze o buna ocazie de a tacea. In locul unei linisti dense ce ar trebui sa insoteasca un astfel de eveniment, ei vor "introduce inflaţia în spaţiul verbal", se vor indarji sa-l sulemeneasca pe patriarhul defunct cu tot felul de fapte si merite, vor tine discursuri agramat-gongorice, vor deveni paratrasnete cu leduri ale durerii si pioseniei nationale.
Vom avea un doliu sonor si teologi-gornisti ai unor emotii daca nu falsificate, in mod sigur circumstantial expuse.
In spatele acestui decor, strategii vor declansa o crunta lupta pentru succesiune.
Dumnezeu sa-i ierte...
19 comentarii:
Ma inclin, cu respect!
eu nu ma inclin, desi iti port respect. cred ca domnul intelectual pe carte-l citezi mai sus ar putea foarte bine sa stea in pleiada de "aparici" televizati ai momentului. poate ar fi trebuit sa gasesti un alt exemplu, mai clasic, mai putin in viata si de asemenea mai putin preocupat uneori de reclama ascunsa a unor cai putere. asta o data. in plus, Teoctist a fost un OM inainte de toate controversat, firesc este sa-i urmeze tot oameni, poate mai putin controversati. Ca e o lupta pentru un ciolan Dumnezeiesc nu vom putea schimba niciodata, indiferent cat de genial ne-am exprima nemultumirea.
Sa asculti tacerea... Nu vreau sa spun nimic cu acest lucru. Vreau doar sa-i indemn pe toti ceilalti macar o data sa faca acest lucru. Tacerea fiecaruia din noi. Tacerea plina de ganduri din clipele de meditatie. Tacerea neputintei si a durerii. Tacerea muta si uluita din clipele de surpriza. Tacerea din momentele de cumpana. Tacerea ce precede creatia. Tacerea de dinainte de a ne naste... Si cate alte taceri mai exista! Sa lasam o clipa de tacere sa se alipeasca tacerii eterne asternuta pe drumul stins al patriarhului...
@kolonelul: reciproc valabil gestul. parca am fi maestri de arte martiale :)
multumesc frumos pentru tot!
@oana despa:
pe vremea cand scria acele lucruri Gabriel Liiceanu avea Trabant. pe de alta parte, cred ca simpatia sa, deplasata din punctul unora de vedere, pentru "Siegfrid" nu are nicio treaba cu (auto)reclama. eu o vad ca pe o slabiciune a unui om ce a avut de-a lungul vietii tot soiul de privatiuni si acuma se bucura ca un copil pentru ca a reusit sa le depaseasca. in rest, era si ceva Heidegger prin textul ala :) kind regards!
@mitica: subscriu!
...
Oare si la Trabant s-o fi bucurat la fel? Tot pe prima pagina?
Oana Despa > nu vad care parte poate fi demontata, cu argumente, in aceasta insemnare...
nici eu. recunosc nu am avut rabdare sa citesc tot ce-a spus liiceanu. ma enerveaza simpla lui prezenta intr-un context divin. cred in alt tip de intelectual al acestei tari. :)
Ai si tu dreptatea ta...
@oana despa
in esenta, Gabriel Liiceanu ierarhiza momentele in care - spunea el - e indicat sa tacem.
in orice caz, e periculos, extrem de periculos, sa te-apuci sa critici pe cineva folosind argumente exterioare afirmatiilor sale (are masina roz sau isi vopseste parul, sa zicem). si in plus, ai comis un pacat refuzandu-i unui om, indiferent cum se cheama, prezenta intr-un context divin.
daca nu cer prea mult, care e tipul de intelectual in care tu crezi si care e potrivit acestei tari?
Mie mi-a placut Paler!
O dati in alte alea, ca ma esprim asa! :)
mai degraba as zice ca i-am pus cruce :D
sa inteleg ca am nimerit la rubrica "Showbiz and fun"...mie imi place britney....nope....I like paris...britney is fat... :-)))
Carmen
@carmen:
nu, nu ai nimerit la acea rubrica, dar nici mult nu mai aveai :D
nu e de mirare ca de mult nu ma mai uit la antena 1....bleah...oricum in general la tv...
carmen
e bine ca reusesti sa stai departe de tv. daca ar trebui sa descriu relatia mea cu televizorul as face-o in termenii "pasiv - agresiv" :))
pune Teoctist si Paul al II-lea unul linga altul... si in fata lui mister D: )
si atunci ai sa vezi ce ipocrite sint unele declaratii si discursuri
uite link demn de citit, poate o sa ajungi la concluzia ca e chiar un subiect interesant Teoctist...
http://www.romanialibera.ro/a102585/cumpana-patriarhului.html
sa-mi spui cum iti suna ca patriarhul a fost de acord cu reprimarea de la Timisoara...
sa-i fie tarina usoara!
@ anonim:
nu am avut niciodata o simpatie crunta sau o antipatie torida fata de Patriarhul recent decedat (nici ca persoana, nici ca simbol). "coabitarea" lui cu dictatura era inerenta (doar cu obladuirea PCR a ajuns "capul" BOR) si nu m-a agasat decat dupa '90, cand in locul unei sanatoase replieri din spatiul public a preferat sa ramana la carma Bisericii, pe care nu a facut altceva decat s-o conserve intr-un formol doctrinar-dogmatic ramas din vremea lui Miron Cristea.
asa se justifica si obsesia patologica de a construi Catedrala Manturii Neamului, in compensatie, poate, pentru aprobarile tacite date regimului comunist pentru a demola biserici (evident, astia puteau sa le distruga si fara acordul sau, dar nu a fost cazul :D)
Trimiteți un comentariu