Nu-i o noutate (noutatea e la sfârşit, pentru cei care au răbdarea să citească): realitatea are prostul obicei să-şi umilească sora de cruce - ficţiunea. Să luăm, de pildă, Le Couperet (fiind vorba despre un obiect tăios a fost tradus "Cu două tăişuri"), un Costa-Gavras din 2005. Grecul făr'de ţară e mereu shockin' the system, brand al cinematografului militant şi niţel iconoclas(h)t, iar Couperet-ul este noua sa contribuţie în domeniu, inspirată de (The Ax), romanul unui maestru al literaturii mystery & noir (Donald E. Westlake).
Enter sinopsis: Jose Garcia e un fost manager de top într-o firmă producătoare de hârtie, sărit de 45 de ani, deci "tânără" speranţă pe piaţa muncii. Are o familie de întreţinut şi o problemă: nimeni nu mai vrea să-i dea de lucru (raccourci obligatoriu - secvenţa din Tootsie în care Dustin Hoffman dă nenumărate probe pentru a obţine o slujbă: "ne pare rău, dar avem nevoie de altcineva", i se spune de fiecare dată). Rămas fără alte mijloace persuasive, recurge la principiile extreme ale liberei competiţii: asasinarea concurenţilor la un post în... Arcadia, compania aducătoare de fericire (dacă l-ar coopta în staff). Întregul său univers pare croit spre un singur obiectiv: "et in arcadia ego".
Pe scurt şi pe puncte, pentru că orele sunt înaintate. Fiind ceea ce s-ar putea numi comedie noir cu umor negru, filmul lui Gavras:
1. sparge capul clişeelor şi le lasă să circule ca atare prin lume
1. sparge capul clişeelor şi le lasă să circule ca atare prin lume
2. aruncă aproape orice convenţie la gunoi şi întinde coarda poveştii până la limita maximă a ruperii
3. dă bobârnac după bobârnac turbocapitalismului şi alaiului său de efecte speciale (de/relocalizarea, reinserţia socială, globalizarea), europenizării prin absorbţie, televiziunii şi, last but not least, advertisingului
4. ne spune că un contracandidat bun este un contracandidat mort şi, aparent, ne sugerează că dacă toate celelalte variante au fost epuizate putem trece la fapte
5. dă cu barda în minorităţi şi dă cu spor (pensionari, negri etc.) devenite, între timp, majorităţi bugetofage
6. te face, în ciuda tuturor imperativelor etice şi morale pe care le ai (dacă le ai), să pactizezi cu acest criminal "bun", în sensul că îi ţii pumnii să nu fie prins.
Şi-acum ştirea anunţată la început: Donald E. Westlake a.k.a. Richard Stark (scriitor şi scenarist pentru Point Blank, The Grifters, The Hot Rock, Payback şi încă vreo câteva zeci de filme, inclusiv cel despre care tocmai am spus câte ceva) a murit ieri, 2 noiembrie, la vârsta de 75 de ani, în urma unui infarct! Isn't it ironic, don't you think?
2 comentarii:
le couperet porneste de la aceeasi premisa ca si mad city al aceluiasi gavras.
am vazut filmul 'cu două tăişuri' la tv, anul trecut, parca. si mie mi s-a parut subiectul mai mult decat atractiv, inainte de vizionare.
tin minte ca nu m-a convins si entuziasmul mi-a disparut ca o ceata imediat dupa. nu mai stiu daca din pricina abordarii usor comice a situatiei.
(asta in cazul in care nu ma insel. pentru este un film pe care l-am uitat imediat dupa ce l-am consumat :)
gata! a apărut ;)
în "mad city" tunurile lui gavras sunt indreptate către canibalismul presei, recte vampirizarea/tabloidizarea faptului divers. filmul nu a prea fost gustat, poate şi pentru că arăta prea ostentativ lipsa de scrupule a jurnaliştilor. în plus, era predictibil cam totul.
"le cupueret" e într-o altă ligă. înverşunarea lipseşte, iar satira e servită pe alte farfurii şi cu alte tacâmuri. de unde şi voia bună de la masă :)
Trimiteți un comentariu