Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

04 ianuarie 2009

Woody Almodóvar

La cald şi pe ffwd despre Vicky Cristina Barcelona, un basm (Scufiţa Roşie) transformat în comedie erotică fantastică (acesta din urmă nu e un adjectiv) cu două scufiţe - blondă şi brună, amândouă cam şleampete şi superficiale - fascinate de un lup (totodată şi vânător) macho aflat încă sub farmecele unei vrăjitoare senzuale, niţeluş ţâcnită şi cu tendinţe suicidare.


Penelope Cruz (the witch) e sublimă şi îşi pulverizează concurenţa, Javier Bardem (the sexy wolf wearing stylish shirts & shorts) ţine tot filmul pe umerii lui reumatici de toreador ratat, Scarlett Johansson e, ca de obicei, lost in translation (secvenţele - două - în care Cruz şi Bardem se ceartă în spanglish, cu ea redusă la 0, nici măcar 0 factorial, ci 0 curat, e definitorie), iar cealaltă copilă e complet degeaba, ca să nu zic frigidă (actoriceşte vorbind). Peste toată hărmălaia, a se citi distribuţia, trece-n zbor un fluture: Woody Allen. Poate mi se pare mie, dar filmele sale din postludiul "european" seamănă tot mai mult cu ale lui Pedro Almodóvar. Aş fi aplaudat mai curând o apropiere de Eric Rohmer. Poate voi detalia. Sau poate nu.

Apropo de threesome în cinema. Am revăzut zilele trecute (sunt în concediu şi mă destrăbălez vizual) Bad Timing de Nicolas Roeg. E complet fără noimă să compar aceste două filme: e ca şi cum l-aş compara pe Klimt cu Gaudi (au fost contemporani, au făcut pârtie în artă, însă fiecare cu alte mijloace şi la alt nivel de semnificaţie). Plus că - şi aici comparaţia chiar nu mai funcţionează - VCB nu are nimic din somptuozitatea arhitectului catalan. I-am adus în discuţie doar pentru a ilustra diferenţele astronomice în tratarea unui subiect şi dacă nu mi-a reuşit atunci cu asta nu pot da greş: în vreme ce Roeg e în plin roman existenţialist, Allen scrie o epigramă. Amuzantă şi atât!

8 comentarii:

Anonim spunea...

ei, pe mine m-ai convins sa ma uit la filmu' asta, desi nu m-am omorat niciodata dupa filmele lui woody allen.

Anonim spunea...

if so, după ce îl vezi, te aştept aici cu impresii!

Anonim spunea...

haha, nu m-as fi gindit niciodata la 'scufita rosie', dar e buna analogia...

bravo pt review!
ps si totusi, cine e bunicuta? ;)
(als)

Anonim spunea...

speram să mă întrebi asta :)
în rolul bunicuţei a fost distribuită Patricia Clarkson (nu mai ştiu cum o chema în film, aş putea verifica, dar cred că e suficient indiciul).
mulţumesc! you're way too kind!

Anonim spunea...

vaaai, ce rau esti cu biata patricia: nu e atiiit de batrina! :)
ps clarkson (care este o actrita excelenta) a jucat cu penelope si-n groaznicul 'elegy'... nu recomand

Anonim spunea...

am văzut că ai dat de pereţi cu "elegy". am sentimente împărţite în legătură cu filmul ăla. pe de o parte sunt doamnele cruz şi clarkson, amândouă in a pretty good shape, actoriceşte şi trupeşte, care ţin şandramaua în spate, şi kingsley care o duce prin porumbişte la indicaţiile altei doamne, Coixet. din notive pe care le cam pot intui, după cărţile lui Roth nu s-au făcut filme de calibru (excepţia fiind the human stain, IMHO)

Anonim spunea...

E Penelope sublima dar nu o vad luand Oscarul pentru Vicky.sper sa-mi fie demonstrat contrariul, dar nu l-a luat ea acum 2 ani pentru Volver...

cinesseur spunea...

@ana: nici nu îmi fac iluzii în privinţa Oscarului pentru Penelope. dacă mă întrebi pe mine, pot paria că la acea categorie va triumfa Viola Davis (Doubt).