Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

miercuri, 29 decembrie 2021

Cvasimilitudini III.42: Goi pușcă

Remarc doar coincidența, dacă o fi vorba de așa ceva. 

Nu le pot pune pe facebook din rațiuni evidente, so here we are

Marți după Crăciun (2010)

Întregalde (2021)

Motivele pentru care secvențele acestea (le-am putea numi generic Naked men handled by women) sunt incluse în cele două narațiuni sunt diferite. În Marți după Crăciun e destul de limpede că momentul respectiv vorbește despre intimitatea rutinieră a unui cuplu (e)rodat. Logica inserției este la fel de clară ca deznodământul pe care-l anticipează. 

Dincoace, în Întregalde, nu vorbim de un cuplu. Kente, bărbatul care odată cu acel duș improvizat primește și o rafală de admonestări umilitoare, este un ins tolerat într-o gospodărie din motive pe care Muntean le schițează fără echivoc. Prima reacție pe care am avut-o, dată fiind și senzația de timp real indusă de lungimea secvenței, a fost: e prea mult! Adică nu era nevoie ca dușul ăla improvizat să dureze o veșnicie (efectul de pumn în stomac se putea obține și altfel, iar în al doilea rând ne-am putea gândi chiar la „exploatarea” protagonistului, care nu-i actor de meserie). Mă rog, nu durează, însă eu așa am perceput-o prima oară. 

Totuși, judecând din unghiul regizorului, era necesară exact așa cum o vedem: crudă, naturalistă, cringe. Este forma sa rece de a transmite un mesaj, lăsând planul-secvență să lovească sacadat în sensibilitatea și așteptările spectatorului. Muntean captează, prin ceea ce în spaniolă se cheamă distancia de rescate, o distanță controlată, teroarea inertă a aleatoriului (parte a condiției umane, în fond), căci seducția magică a lumii, cum zicea Baudrillard, trebuie redusă, dacă nu cumva nimicită.