Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

22 mai 2022

Cvasimilitudini III.60: Baby goats [May's Marathon: Day 22]


Screenshots from Severance (Season 1/Episode 5; The Grim Barbarity of Optics and Design/2022)

Am inversat ordinea/cronologia din două motive: am văzut mai întâi Severance și apoi, cel mai important, cadrele acestea, străbătute de o brumă de căldură umană, vin literalmente de nicăieri în spațiile reci ale Lumon Industries, context în care mi-au rămas puternic impregnate în memorie. Mai nimic din episoadele anterioare, exceptând, poate, o imagine furtivă a unui tablou în al doilea episod, nu le anunța apariția și absolut nimic nu le-o explică ulterior. Probabil, fiind vorba despre un serial ce va continua, acest insert-șoc va fi folosit sau dezvoltat în sezonul al doilea. 

Firește că aș putea avansa unele analogii în cheie sacrificială, trupa de „segmentați / tăiați” (severed) fiind la rândul său, mutatis mutandis, o colonie de iezi (cu două calități specifice: curiozitate și intuiție), doar că mi se pare oarecum elementar. Mai degrabă aș prefera ca mintea lui Dan Erickson, creatorul Severance, să coacă altceva, cu atât mai mult cu cât în toate interviurile* acordate până acum a refuzat cu obstinație să ofere hint-uri pe acest subiect. 


Screenshots from Ascension (dir.Jessica Kingdon/2021)

La o lună și ceva distanță, ca și când straneitățile angoasante din Severance nu erau suficiente, dau în acest Ascension, pus pe lista de vizionări încă de anul trecut, de o secvență și mai bizară implicând un ied și niște tipi ce par a-l ține prin preajmă ca animal de companie. Mediul, după cum se poate remarca, e la fel de atipic pentru existența acestui animal (ușor adaptabil, din fericire): o clădire de beton și sticlă. 

Dac-ar fi să forțez paralelismul între cele două filme, aș spune că lucrurile se leagă exact la ultimul nivel de semnificație: Severance și Ascension vorbesc amândouă despre corporații și valorile ce le vertebrează. În primul caz (Lumon) e una imaginată (distopic-tangibilă, însă), în al doilea e una cât se poate de reală și, poate, cea mai mare din lume: China. 

Numai că, pentru cei mai mulți dintre noi, China este și rămâne mai departe o lume imaginată, un halou, o entitate spongioasă expediată la modul „in China they eat dogs” (e și un film cu titlul ăsta, încercați să-l găsiți). Hopefully, documentarul Jessicăi Kingdom (excepțional, dacă vreți să știți opinia mea) are meritul de a face un pic de lumină în capetele noastre cu condiția să fim niște iezi curioși. 
_____________________
* aici găsiți unul dintre acele interviuri, ăntâmplător are și-un titlu (care-mi place mie de el, vorba cuiva)