Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar unul din cuvintele folosite din ce în ce mai rar în vorbirea curentă e gânditor, mai exact versiunea sa substantivală şi substanţializată. Altfel, mutre gânditoare întâlnim la tot pasul!
Despre Jean Baudrillard se poate spune că e gânditorul prin excelenţă! "Adevăratul gânditor nomad al contemporaneităţii", cum îl numeşte Bogdan Ghiu în prefaţa unei cărţi traduse tot de el şi apărute anul trecut la Editura Art. Nomad, deoarece a explorat teritorii diverse (sociologie, economie, antropologie, semiotică), fără a se cantona vreodată în perimetrul unuia. Relax, nu am/aţi greşit blogul. Cartea la care mă refer - Cuvinte de acces (2000, Fayard) - nu e, propriu-zis, o carte, ci transcrierea textului unui film de televiziune realizat de Pierre Bourgeois şi Leslie F. Grunberg. Pentru cine nu știe, Baudrillard se trage dintr-o generaţie excepţională pe care unii au numit-o cumva peiorativ, "gândirea '68" (Foucault, Deleuze, Derrida, Lyotard, Bourdieu), fiind până în 2007, cel mai longeviv reprezentant al acesteia.
Aşa cum îl vedem pe hârtie, filmul e un spectacol captivant al inteligenţei în exercițiu, al speculației brizante, al erudiției genuine. Baudrillard vorbește cu aplomb despre noțiunile pe care le-a resemantizat (seducția, obiectul, obscenul etc.), le nuanțează, le desface ca pe cadouri, oferindu-ni-le în toată splendoarea lor. Stop-cadru la întâmplare: transparenţa răului. „Putem aminti aici ceea ce spunea Mandeville, atunci când afirma că o societate funcţionază pe baza viciilor sale sau, cel puţin, pe baza dezechilibrelor ei. Nu pe baza calităţilor ei pozitive, ci pe baza calităţilor ei negative. Dacă acceptăm acest cinism, putem ajunge să înţelegem că politicul trebuie să însemne - şi - includerea răului, a dezordinii, în ordinea ideală a lucrurilor. Răul nu trebuie, prin urmare, negat, ci trebuie să ne folosim de el, să ne jucăm cu el şi să-l dejucăm”. Cuvintele acestea rezumă perfect tot ce ar trebui spus despre filme de tip Syriana sau No Country For Old Men.
Alt screenshot cu cerneală din secvenţa dedicată sfârşitului: „Am vrut să văd, cu ocazia trecerii în anul 2000, dacă mai avem acest simţ al scadenţei sau dacă ne aflăm într-o simplă numărătoare inversă. Numărătoarea inversă nu înseamnă sfârşitul, înseamnă extenuarea a ceva, epuizarea unui proces, care prin asta nu înseamnă că se şi încheie, ci că devine interminabil. Ajungem la o alternativă paradoxală: fie nu vom atinge niciodată sfârşitul, fie am trecut deja dincolo de el. În ce mă priveşte, îmi spuneam că nu va exista «trecere» în anul 2000 pentru că aceasta avusese loc demult, pentru că nu era vorba decât de un fel de tresărire a temporalităţii. Şi atunci, neputând situa un sfârşit, noi încercăm cu disperare să situăm un început”.
Nu vreau să vă ciuntesc plăcerea de vedea/citi acest film-carte cu ochii voştri. I gave you just a taste, but you should want more. Nu de alta, dar legăturile lui Baudrillard cu filmul sunt mult mai solide de-atât. În Matrix, de pildă, este citat cu ghilimele, iar una din cărţi, nu spui care, are parte de un prim-plan! Acum îmi dau seama că identificarea cărţii ar putea fi un bun pretext pentru organizarea unui nou concurs. Se încumetă careva?
Ca bonus, vă ofer opinia lui Baudrillard despre Matrix expusă într-un interviu pentru Le Nouvel Observateur (martie 2006): „Lumea ca iluzie totală e problema cu care s-au confruntat toate marile culturi, iar ele au rezolvat-o prin artă şi simbolizare. Ceea ce am inventat noi ca să oprim acest chin e un real simulat, un univers virtual golit de tot ce era periculos ori negativ, care acum excedează realul a cărui soluţie finală este. Matrix e în întregime asta! Orice e legat de vis, utopie, fantasmă e prezent aici, «realizat», o transparenţă completă. Matrix e ca un film despre Matrix-ul care ar fi putut produce Matrix-ul”.
Jesus Quintana: You ready to be fucked, man? I see you rolled your way into the semis. Dios mio, man. Liam and me, we're gonna fuck you up.
