„Cred că - poate pentru bărbaţi şi femei laolaltă - ne aflăm în căutarea iubirii pentru că ne aflăm de fapt în căutarea transcendenţei. Iubirea nu este o căutare normală. Or din asta s-a făcut un sentiment social, unul de consum, unul aproape obligatoriu în vreme ce el este unul transcendent, un sentiment ideal, idealul spre care tinde umanitatea. (...) Se poate spune că iubirea nu există, că este ceva spre care tindem. Însă este asemenea infinitului: există sau nu există. Tindem spre el şi, desigur, nu-l atingem niciodată. (...) A fi îndrăgostit nu înseamnă a fi adult, ci a rămâne adolescent pentru că, în adolescenţă, vrei să schimbi lumea, să negi ceea ce există spunând: «Eu am să fiu un adult unic. Am să reinventez lumea». (...) Când suntem îndrăgostiţi, suntem neobosiţi. Când începem să ne simţim obosiţi, nu mai suntem îndrăgostiţi, nu mai suntem un cuplu. Nu-i la fel. Aş spune că există o enormă disonanţă între aceste două stări care au aceeaşi aparenţă şi într-o măsură infimă acelaşi sens. Problema este asta: uităm că iubirea este un sentiment transcendent, că ţine de simbol, de vâlvătaie. De adolescenţă, de ceea ce nu există şi vrea să fie”. (Catherine Breillat în Femeile şi dragostea. Dialoguri despre iubire, volum cuprinzând 16 interviuri tematice acordate lui Jérôme Clément de diverse personalităţi feminine marcante ale spaţiului cultural francez, volum apărut în româneşte, în 2006, la Nemira, în traducerea Simonei Brânzaru). Acuma tot ce sper eu e să nu mă şi mai ales să nu vă întrebaţi cine naiba e Catherine Breillat!!!
Imagine din Une vieille maîtresse (2007) via OutNow.ch