Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

13 august 2017

Twin Peaks: kitul neofitului în labirintul lynchian (6)

De ce mă gândesc la Chigurh de fiecare dată când îl văd pe Mr. C. în acțiune?


Poate e de la căutătură (fixă și tenebroasă), poate e de la frizură (neobișnuită to say the least), poate e de la culoarea închisă a pielii, semn exterior al diferenței și al tuturor conotațiilor ce vin la pachet cu ea. Probabil toate astea la un loc însă ce e certitudine e senzația de malaise pe care mi-o induc ăștia doi.

Și apropo de frizuri: dacă în dicționarul fanilor Twin Peaks culoarea în care e vopsit părul lui Diane îi trădează rolul de doppelganger, aceeași culoare abordată și de personajul Tildei Swinton în The Limits of Control sau Okja (o dublură și-acolo) ce poate însemna (hihihihi)?


În altă ordine de idei m-a frapat formula în care sunt puse în context vizual două personaje, ambele captive în propriile bucle emoționale și temporale. Mai exact, mă refer la modul în care chipurile acestora apar/se văd/reflectă în background.


Dacă priviți cu atenție imaginea de mai sus, în spatele creaturii despre care am aflat că i-ar fi soț, o veți remarca pe Audrey în ceva ce seamănă a fi un tablou vechi. Evident, acolo e un geam, perdelele sunt un indiciu evident, dar chiar și așa suprafața aceea rectangulară e abil inserată tocmai pentru a induce sentimentul că persoana în cauză e într-o altă lume (sau vine de-acolo sub forma unui spectru). Lucru pe care tind să-l cred despre Audrey, ceva nu e în ordine în ce-o privește, pare a fi undeva într-un limbo, a se vedea și replica de mai jos:


Al doilea personaj plasat într-o astfel de combinație e Big Ed (sărmanul Ed, îmi tot vine să-i zic). În prima ipostază nu e o reflecție propriu-zisă. E out of focus și e ținut deliberat așa pentru a ilustra relația lui cu Norma. La 25 de ani distanță de momentul în care ne-am despărțit de ei, sperând că în cele din urmă vor fi împreună, se pare că nimic nu s-a schimbat.

Ed îi ține mai departe companie Normei în restaurantul acesteia, dar când în peisaj apare alt bărbat, în cazul de față un tip care se ocupă de marketingul RR, Ed se întoarce la locul lui, adică undeva în fundal, urmărind îngrijorat și trist de la distanță conversația dintre cei doi (filmată de așa manieră încât să înțelegem că între interlocutori e mai mult decât o relație profesională).


A doua ipostază e și mai interesantă, căci imaginea lui Ed din fereastra benzinăriei (în care nu se poate plăti decât cu cash, alt indiciu al ieșirii din prezent) nu e sincronizată cu mișcările sale (eu pun screenshot-uri aici, însă secvența trebuie văzută live).


Mai exact, în timp ce Ed leorpăie din supă, reflecția sa e statică. Pe de altă parte, atunci când doar stă și privește absent, ceea ce se vede în oglindă e exact contrariul. E un defazaj prin care Lynch sugerează eternul contratimp în care se află Big Ed: în viața Normei (cu care tot nu s-a căsătorit, el încă având pe deget verigheta ce-l leagă de Nadine) și în propria lui viață.

Tot în contratimp vin și unele răspunsuri (sau jumătăți de). Nu e simplu să le prinzi, pentru că ordinea e inversă: mai întâi răspunsul (episodul 12), după aceea și întrebarea (episodul 13). Lu Lynch îi place genul ăsta de inversiune, știm deja asta.


P.S.: Imaginea-link de pe facebook (reluată și aici just in case) rimează cu alta (sigur, doar în glumă) din același deja invocat Moonlighting.