Screenshot from De vierde man/The 4th Man (dir. Paul Verhoeven/1983)
Screenshot from Flesh+Blood (dir. Paul Verhoeven/1985)
E o axiomă pentru o grămadă de lume: Paul Verhoeven = Basic Instinct. Există şi o categorie ceva mai rarefiată, nu musai şi mai rafinată, pentru care Verhoeven înseamnă Total Recall sau Robocop, două sf-uri liminale ce pot fi citite şi ca atacuri subversive la adresa neoparanoidei administraţii Reagan.
Numai că înainte de a se rupe în figuri şi în superproducţii la Hollywood, omul ăsta a avut o substanţială şi zbuciumat-controversată carieră la el acasă, cunoscută în principiu sub numele nostim de „perioada olandeză” (începută, în materie de lungmetraj, în 1971, cu Wat zien ik/Diary of a Hooker şi încheiată în 1985 cu Flesh+Blood, care - truth be told - e o struţocămilă: echipă de producţie olandeză, distribuţie internaţională, dialoguri în engleză şi, desigur, Rutger Hauer, actor-fetiş pentru Verhoeven). După 21 de ani avea să revină în Olanda pentru Zwartboek, dar asta e altă poveste (o găsiţi aici).
Cinema-ul practicat de Verhoeven a fost de la bun început unul seminal-exploziv, debordând de energie, violenţă şi sexualitate, iar scenariile prietenului şi colaboratorului Gerard Soeteman, originale sau adaptate, i-au potenţat cu asupra de măsură predispoziţia spre hiperbolă, grotesc delirant şi obscenitate (dacă nu cumva vulgaritate, depinde de poziţiile moralist-estetice de pe care sunt privite lucrurile).
Totuşi, cum-necum, în prima parte a anilor '80, filmele sale - cele din care am extras imaginile - s-au căptuşit cu o spectaculoasă imagerie religioasă. Surprinzător e faptul că inserţia în contexte cât se poate de mundane, ca să nu zic triviale, a unor simboluri sau alegorii din iconografia catolică nu s-a dorit a fi un demers anatreptic, blasfemic sau provocator, cum poate v-aţi aştepta. Introducerea lor în ţesătura narativă e o consecinţă a acţiunilor personajelor, nicidecum pretext pentru satiră.
Aura (expresie a sfinţeniei în toate manualele de profil) din cadrele de mai sus a devenit un trademark pentru Verhoeven în acea perioadă, lucru şocant în condiţiile în care parada de nuditate sau scenele de sex cvasiexplicite, unele implicând inclusiv violul, aveau o frecvenţă şi o intensitate care divertau atenţia şi pulverizau cam tot ce se mai întâmpla pe lângă. Altele erau tabuurile asupra cărora merita să te năpusteşti în acea epocă şi dacă erau nişte graniţe ce trebuiau împinse cât mai departe, atunci destabiizarea şi violentarea spectatorului erau acelea. Datul la cap Bisericii Catolice şi creştinismului, în general, nu era pe agendă. Cel puţin nu pe agenda sa.
O spune chiar el într-un interviu: „In my opinion, Christianity is nothing more than one of many interpretations of reality, neither more nor less. Ideally, it would be nice to believe that there is a God somewhere out there, but it looks to me as if the whole Christian religion is a major symptom of schizophrenia in half the world's population: civilizations scrambling to rationalize their chaotic existence. Subsequently, Christianity has a tendency to look like magic or the occult. And I liked that ambiguity, because I wanted my audience to take something home with them. I wanted them to wonder about what religion really is. Remember that Christianity is a religion grounded in one of the most violent acts of murder, the crucifixion.”
Numai că înainte de a se rupe în figuri şi în superproducţii la Hollywood, omul ăsta a avut o substanţială şi zbuciumat-controversată carieră la el acasă, cunoscută în principiu sub numele nostim de „perioada olandeză” (începută, în materie de lungmetraj, în 1971, cu Wat zien ik/Diary of a Hooker şi încheiată în 1985 cu Flesh+Blood, care - truth be told - e o struţocămilă: echipă de producţie olandeză, distribuţie internaţională, dialoguri în engleză şi, desigur, Rutger Hauer, actor-fetiş pentru Verhoeven). După 21 de ani avea să revină în Olanda pentru Zwartboek, dar asta e altă poveste (o găsiţi aici).
Cinema-ul practicat de Verhoeven a fost de la bun început unul seminal-exploziv, debordând de energie, violenţă şi sexualitate, iar scenariile prietenului şi colaboratorului Gerard Soeteman, originale sau adaptate, i-au potenţat cu asupra de măsură predispoziţia spre hiperbolă, grotesc delirant şi obscenitate (dacă nu cumva vulgaritate, depinde de poziţiile moralist-estetice de pe care sunt privite lucrurile).
Totuşi, cum-necum, în prima parte a anilor '80, filmele sale - cele din care am extras imaginile - s-au căptuşit cu o spectaculoasă imagerie religioasă. Surprinzător e faptul că inserţia în contexte cât se poate de mundane, ca să nu zic triviale, a unor simboluri sau alegorii din iconografia catolică nu s-a dorit a fi un demers anatreptic, blasfemic sau provocator, cum poate v-aţi aştepta. Introducerea lor în ţesătura narativă e o consecinţă a acţiunilor personajelor, nicidecum pretext pentru satiră.
Aura (expresie a sfinţeniei în toate manualele de profil) din cadrele de mai sus a devenit un trademark pentru Verhoeven în acea perioadă, lucru şocant în condiţiile în care parada de nuditate sau scenele de sex cvasiexplicite, unele implicând inclusiv violul, aveau o frecvenţă şi o intensitate care divertau atenţia şi pulverizau cam tot ce se mai întâmpla pe lângă. Altele erau tabuurile asupra cărora merita să te năpusteşti în acea epocă şi dacă erau nişte graniţe ce trebuiau împinse cât mai departe, atunci destabiizarea şi violentarea spectatorului erau acelea. Datul la cap Bisericii Catolice şi creştinismului, în general, nu era pe agendă. Cel puţin nu pe agenda sa.
O spune chiar el într-un interviu: „In my opinion, Christianity is nothing more than one of many interpretations of reality, neither more nor less. Ideally, it would be nice to believe that there is a God somewhere out there, but it looks to me as if the whole Christian religion is a major symptom of schizophrenia in half the world's population: civilizations scrambling to rationalize their chaotic existence. Subsequently, Christianity has a tendency to look like magic or the occult. And I liked that ambiguity, because I wanted my audience to take something home with them. I wanted them to wonder about what religion really is. Remember that Christianity is a religion grounded in one of the most violent acts of murder, the crucifixion.”