Justine: 678. The bean lottery. Nobody guessed the amount of beans in the bottle.
Claire: No, that's right.
Justine: But I know. 678.
Claire: Well, perhaps. But what does that prove?
Justine: That I know things. And when I say we're alone, we're alone. Life is only on Earth, and not for long.
678
Cioran identifica originile melancoliei în Facerea, când Omul, nemulţumindu-se cu „pomul vieţii”, încalcã interdicţia divinã gustând din „pomul binelui şi rãului”. Dornic de cunoaştere şi ignorând cu superbie preceptele demiurgului, Omul se prãbuşeşte în abisul timpului, devine „fiinţă deficitarã, degeneratã (...), biologic declasatã”. Consecinţã a propriilor acţiuni.
678
Claire: No, that's right.
Justine: But I know. 678.
Claire: Well, perhaps. But what does that prove?
Justine: That I know things. And when I say we're alone, we're alone. Life is only on Earth, and not for long.
678
Cioran identifica originile melancoliei în Facerea, când Omul, nemulţumindu-se cu „pomul vieţii”, încalcã interdicţia divinã gustând din „pomul binelui şi rãului”. Dornic de cunoaştere şi ignorând cu superbie preceptele demiurgului, Omul se prãbuşeşte în abisul timpului, devine „fiinţă deficitarã, degeneratã (...), biologic declasatã”. Consecinţã a propriilor acţiuni.
678
Loteria boabelor de fasole. Şir aritmetic. Înlănţuire logică. Obicei de nuntă. Boabe de fasole într-un recipient din sticlă. Invitaţii sunt rugaţi să indice numărul lor exact. Din ochi. Fireşte, e şi un premiu. Reportat. Nimeni nu nimereşte the magic number. Nici măcar nu se apropie. Calcul probabilistic, hazard, absurd. Nimic nu funcţionează. Kafka, Beckett, Ionesco... Tustrei ar fi jubilat la acest film. Nu pentru că, bemol!, le-ar fi verificat teoriile, ci din pură încântare. Justine (Kirsten Dunst), Claire (Charlotte Gainsbourg, febleţea lui von Trier, nu şi a mea), John (Alexander Sarsgard) îşi aşteaptă Godot-ul personal, dar nu mai au inocenţa de a-i prinde eventuala sosire. Singurul care e în măsură să-l întâmpine e un copil. Cu un cerc din sârmă ce aduce cu plasa de prins fluturi a lui Nabokov. Sau cu o antenă improvizată, depinde de capacitatea de abstractizare a fiecăruia. Dar adoarme şi el, aşa cum cred că ni s-a întâmplat tuturor aşteptând un Moş Crăciun întârziat. Moş Crăciun, Godot-ul teologilor şi al părinţilor ce rămân mereu copii.
678
Aş dori să propun un toast, spune un personaj din Melancholia: Pentru viaţă! Viaţa văzută de von Trier e un zid de iluzii (the wall, dar acel zid pe care Syd Barrett cu tot cu Lucy in the Sky with Diamonds nu şi l-ar fi imaginat ca substitut al realităţii în platourile de televiziune sau în mediul virtual!) îndărătul căruia sălăşluieşte absurdul. Fratele de sânge al Melancoliei. O planetă. Mai albastră decât Pământul. Un sentiment. Mai albastru decât tristeţea. O revelaţie teleologică de tipul „when you find your servant is your master”!
Melancholia e o strălucitoare disertaţie eshatologică, nicidecum o apocalipsă, însă e la îndemână să-l vezi aşa când nu mai vezi dincolo de clişee. Şi, înclin să cred, e cel mai coerent şi canonic demers al lui von Trier de la Breaking the Waves încoace. Dogma e literă veştedă.
******
*******
********
„Hold my hand. Close your eyes.”