Radu Jude: „Îmi doream - şi încă îmi doresc - să practic un cinema impur stilistic”

Eu cu întrebările, el cu răspunsurile, eu cu diacritice, el fără, dar e drept că nu am emis pretenţii în chestiunea asta, eu cu albastru (blue is the warmest color, right?), el cu (alb)negru, eu pe-aici, el la Berlin, cu Aferim!, lungmetraj (al treilea pentru Radu Jude) care va avea premiera internaţională în cadrul Competiţiei oficiale a Berlinalei.

M-am gândit, deci, că n-ar fi rău să prefaţez această frumoasă întâmplare, adică prezenţa unui film românesc într-un festival de ditamai magnitudinea şi vizibilitatea, cu un interviu pe care Radu Jude mi l-a acordat într-o zi, doi timpi şi trei mişcări. Îi mulţumesc pentru disponibilitate, amabilitate şi sinceritate şi îi doresc baftă la Berlin, deşi, aşa cum veţi vedea, nu-l interesează absolut deloc premiile şi toate prostiile eroice pe care noi, naţiune mică şi complexată, le scoatem la interval ori de câte ori împrejurările ne-o permit! Ca să ştiţi: premiera în cinematografele din România va avea loc pe 6 martie.

[Later edit: între timp, filmul i-a adus lui Radu Jude un Urs de Argint pentru regie. Felicitări!] 

*

 * * *

Cinesseur: Când am auzit că următorul tău film va fi unul istoric (sau de epocă, deşi nu ştiu cât de corectă e sintagma asta), m-am întrebat ca prostu': ce să caute, domnule, sau ce ar putea găsi pe un asemenea teren un regizor ale cărui filme de până acum muşcau sănătos felii de realitate brută? Aşa că te întreb direct: ce ai căutat, domnule, şi ce ai găsit pe un astfel de teritoriu, necunoscut pentru cei mai mulţi dintre noi? Şi cine te-a ghidat dincolo de propriul instinct?

Radu Jude: Greu de raspuns. Impulsul real de a face un astfel de film trebuie cautat, probabil, in straturile profunde ale inconstientului, acolo unde n-am acces… Altfel, nu pot decit sa repet ce am mai spus: filmul acesta e in egala masura despre prezent. Ar mai fi un motiv: dorinta de face altceva, de a incerca ceva ce n-am mai facut, cu ideea lui Zeami Motokyio in cap, ca spiritul incepatorului e important deoarece contine in el mai multe posibilitati decit spiritul expertului. Ma consider inca incepator si vreau sa ramin unul. Cit despre ajutor, am primit de la Constanta Vintila-Ghitulescu, consultantul istoric al filmului, de la Florin Lazarescu, de la o serie nesfirsita de carti, colectii de documente si filme...  

Radu Jude/foto: Silviu Gheţie

Cinesseur. „Îmi doresc un cinema cât mai impur”, spuneai într-un interviu. Să fie şi asta o explicaţie a orientării către un film în care, dată fiind materia primă folosită - istoria, ea însăşi impură, cum bine ştim, libertatea de mişcare se măsoară pe alte coordonate?

Radu Jude: Nu neaparat! Impuritatea la care ma refeream tine mai degraba de stil, de aspectul formal al filmului. Nici un artist nu poate folosi intr-o lucrare toate mijloacele pe care le are dispozitie, trebuie sa aleaga, sa se limiteze. Uneori limitarea asta inchide insa niste posibilitati importante. Trebuie pastrat un echilibru intre intentiile autorului si ceea ce numim stil. Exista filme - si cele romanesti nu fac exceptie - unde manierismul sugruma filmul, ii sacrifica unele aspecte importante de dragul puritatii stilistice. In raport cu ideea asta imi doream - si inca imi doresc - sa practic un cinema impur.

Cinesseur: Din moment ce te raportezi la vorbele unor Huizinga sau Faulkner („trecutul nu e mort, nu e nici măcar trecut”) cât de mult prezent e în AFERIM!? Sau altfel spus, fiind vorba de un soi de prezent continuu, cât din acel prezent trăieşte şi la ora actuală cu noi, pe lângă noi (în apucături, prejudecăţi etc., în mentalitate, în general)?
Radu Jude: Asta e o intrebare foarte buna la care nu am raspuns. Incercarea mea se reduce la a descrie, cu instrumentele cinematografului de fictiune, un fragment de realitate istorica. Daca el este relevant pentru prezent, e treaba fiecarui spectator sa decida. Dupa ce se gindeste serios, desigur. 

Concept: Radu Jude/Execuţie: Liviu Neagoe

Cinesseur: Operând cu un construct, în sensul în care convenţia reprezentării realităţii e mult mai vizibilă/puternică într-un film istoric, mai are relevanţă materialul documentar din perspectiva poveştii pe care o spui? 
Radu Jude: Da, sigur. Cind Lucian Boia arata in Jocul cu trecutul ca nu exista un adevar total, absolut, al istoriei, asta nu inseamna ca in cartile lui nu incearca sa se apropie de acest adevar. Sigur, in sens filozofic tare, materialul documentar nu are relevanta, dar noi traim intr-o lume unde accesul la adevarul absolut ne lipseste; asta insa nu inseamna ca anything goes decit dintr-o perspectiva postmoderna care, desi seducatoare, nu m-a interesat la acest film. Sau m-a interesat doar partial. As folosi o analogie cu o harta. O harta nu este niciodata teritoriul pe care il reprezinta, este intotdeauna o reprezentare a teritoriului (imperfecta in termeni absoluti). Stii ca Borges are o povestire cu unul care incearca sa faca harta perfecta a unei tari si sfirseste prin a face o harta la fel de mare ca teritoriul insusi si la fel de detaliata. Deci, faptul ca in sens absolut o harta nu va fi niciodata imaginea perfecta a teritoriului nu ne impiedica sa incercam sa facem harti cit mai bune cu ajutorul carora, de bine de rau, ne putem orienta. Simplific, fireste, dar cred ca metafora asta se poate folosi si in studiul istoriei si chiar in cazul filmului pe care l-am facut. Sper ca filmul asta sa inslesneasca, fie si imperfect, accesul spectatorilor la trecut si ei, incepind de acolo, sa construiasca mai departe. Sa imbunatateasca harta... 

Cinesseur: Alb-negru! Trecutul are o multitudine de straturi şi nuanţe, e un fel de foietaj mai mult sau mai puţin contrafactual, de ce, aşadar, în alb-negru, registru considerat îndeobşte unul al distanţării? De absenţa muzicii nu zic nimic, ştiu cum stau lucrurile (şi sunt de acord cu viziunea ta, în caz că ar conta cumva).
Radu Jude: Pai distantarea asta trebuia si ea marcata din start. Asa am crezut de la bun inceput, si eu si Marius Panduru (directorul de imagine, n.m.). Ideea initiala a fost sa facem filmul in maniera Technicolor, tinind cont si ca The Searchers era unul din modelele noastre. Apoi, cind nu eram sigur ca voi obtine banii necesari, ma gindeam sa-l fac ca o piesa de teatru filmata, in decoruri de carton etc. Rohmer sau Jarman au facut asa ceva, cu rezultate minunate. Pina la urma, am optat doar pentru imaginea alb-negru, care e mai evident artificiala - pentru spectatorul contemporan, desigur.

Cinesseur: Cine avea, deci, mai mare nevoie de un film istoric: Radu Jude sau cinematografia neaoşă, care de la O vară de neuitat n-a mai pupat ceva rezonabil în zona asta (nu ştiu cât de istoric e Hârtia va fi albastră, mai degrabă nu, aşa că prefer să nu-l introduc aici)?
Radu Jude: O vara de neuitat al lui Pintilie e si pentru mine un reper. Dar nu iti pot raspunde la intrebare. Eu vad lucrurile din interiorul filmului, habar n-am daca are cineva nevoie de el. Sper sa nu fie un film facut degeaba. Cred, totusi, ca trecutul trebuie cercetat si interogat constant. Prin toate mijloacele. Poate ca atunci n-am mai avea indivizi sinistri, gen Dan Sova, care sa nege Holocaustul din Romania... 

 

Cinesseur: „First we take Manhattan, than we take Berlin”! Mă leg de versul ăsta strict pentru a întreba cât de mult NU te interesează dacă filmul tău va fi sau nu premiat la Berlin (reversul îl cunosc din alte interviuri).
Radu Jude: Nu ma intereseaza deloc, zau!, fiind totusi constient de faptul ca ar fi foarte bine ca filmul sa ia un premiu. Toate premiile. Toate premiile din univers! Doar ca „ocupatiunea mea mintala e la alte prostii”, vorba aia. 

Cinesseur: Off topic: ce film, de-aici sau de-aiurea, scurt sau lungmetraj, a fost pentru tine filmul anului 2014?
Radu Jude: Vad destul de putine filme. Din cele recente pe care am apucat sa le vad mi-au placut Al doilea joc de Corneliu Porumboiu, Toto si surorile lui de Alexandru Nanau, La Sapienza de Eugene Green, Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan, Out-takes from the Life of a Happy Man de Jonas Mekas si Le dernier des injustes de Claude Lanzmann.