Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

04 februarie 2015

2014/Alte superlative: Year's Best Use of a Pop Hit (in a film feature)



Se impune o recapitulare: în 2013 a fost Heroes, anul trecut Modern Love, plus Space Oddity à l'italienne - menţiune, iar acum din nou... Space Oddity! Rezultă practic că n-a fost an de la instituirea acestei secţiuni în care o piesă de David Bowie să nu se califice pentru The Lloyd Dobbler Award (numele alternativ al acestei categorii), ceea ce mi se pare o superbă minunăţie, cu atât mai mult cu cât melodiile sale „plantate” prin coloane sonore sunt arhicunoscute! Nu plonjează mai nimeni prin discografia sa după rarităţi, ba dimpotrivă: calea bătătorită e sfântă. Şi totuşi, de fiecare dată rezultatele sunt altele, aşa cum se întâmplă şi-n aceste secvenţe aeriene nocturne din Bird People. Explicaţia e că pur şi simplu muzica lui face masă, cum se zice în fizică, lipindu-se perfect de imaginile pe care e suprapusă.

Întrebată de CdC de ce (aliteraţie deliberată, hehehe!) a ales fix această melodie, riscând pe lângă saturaţia produsă de notorietatea hitului şi un efect de redundanţă, Pascale Ferran a răspuns franc şi direct, după cum urmează (nu cred că se impune traducerea, franceza folosită aici e ultrafacilă): 
C’est simplement parce que j’adore cette chanson, elle me réconcilie avec moi-même. C’est un truc d’adolescence. Quand on l’a essayé sur les images, ça produisait sur moi exactement ce que je recherchais: un enffet d’envol et de jubilation absolue, mais aussi une emotion plus paradoxale. C’est un sequence où tout est permis pour le personage, et je trouvais ça bien que le film s’autorise tout à ce moment-là. C’est vrai que ça peut paraître redonant avec la scène, mais j’ai toujours adore cette chanson sans comprendre les paroles, donc sa présence dans le film est surtout liée à la musique pour moi.”
E un caz în care rezonez plenar cu această viziune totalmente sinceră şi simplă de a face cinema şi nu ascund că, văzând de mai multe ori filmul, am simţit vertijul şi jubilaţia. Vorba aia: de când nu aţi mai visat că zburaţi?

Menţiuni:

It Must Have Been Love/Roxette în Comet (guilty pleasure to the moon and back)
Don't Say a Word/Patti Austin în Saint Laurent