Screenshot from Big Fish (dir. Tim Burton/2003)
La vederea acestui cadru am avut senzaţia aia parţial mişto, parţial nasoală a deja vu-ului obturat de-un mare lapsus: ştiam că l-am mai întâlnit altundeva, dar nu îmi aminteam unde. Nu am adăstat cine ştie ce asupra blocajului, mai devreme sau mai târziu urma să dibuiesc sursa. Pentru că aşa se întâmplă mereu pe principiul efectului de ecou necontrolat: o imagine o cheamă pe alta dar nu întotdeauna chemările astea se sincronizează. Uite că au trecut aproape trei ani şi am desluşit misterul din capul meu suprapopulat cu imagini. Norocul s-a numit un montaj, unul din multele care umplu netul, din categoria the most breathtaking shots in film history. Or something.
Big Fish are la bază un roman lansat de Daniel Wallace în 1998 în timp ce Jimmy P. a ajuns pe ecran în urma adaptării scrierilor psihanalistului franco-maghiar Georges Devereux (născut în 1908, în Banat, sub numele de György Dobó), considerat şi fondatorul etnopsihiatriei. Al doilea cadru, cel care a stârnit ecoul, e dintr-o secvenţă în care pacientul Jimmy Picard (Benicio Del Toro), un nativ indian cu tulburări psihice, e sub hipnoză în cadrul unei şedinţe terapeutice de profil. Regresul hipnotic îl transportă pe acea pajişte înflorită.
Cum primul screencap e dezlipit dintr-un film care e în sine un splendid vis (a scris foarte frumos despre el Mărculescu, v-am mai zis parcă), am căutat să văd dacă nu cumva Wallace s-a inspirat (sau a citat) din Reality and Dream, lucrarea lui Devereux din 1951, că prea se leagă contextual totul. Nu am găsit nimic relevant, prin urmare rămâne cum au stabilit cei doi regizori (şi scenariştii lor). În fond, se poate ajunge în acelaşi punct pe mai multe trasee. Iar traseele alese de Burton şi Desplechin sunt exhilarante.