Subtitlu:
Always the Sun. The RED Sun. (Epic)
Fiindcă eram dator cu o continuare a acestui
episod, primul din trilogia
sui generis pe care o dedic sorilor ce populează cinegalaxia directorilor de imagine din era digitală,
here it is, segmentul său median. La momentul apariției (în 2007), camerele RED promiteau o revoluție în materie de capturare a imaginii și au și livrat-o. De exemplu, senzorul 3k instalat pe prima versiune de Epic (lansată la pachet cu Scarlet) pemitea înregistrarea video cu o viteză de 120 de cadre pe secundă la o rezoluție full HD uluitoare, ceea ce însemna un avantaj competitiv care-i înverzea de invidie pe cei de la Sony, pionieri ai digitalizării în film.
Mai târziu s-a ajuns la 5 și 8k dar o să vă scutesc de alte detalii tehnice. Ilustrez tema de azi cu imagini din
De rouille et d'os, unde flirtul cu contre-jour-ul este un veritabil laitmotiv vizual (generos reprezentat). Mai sunt alte trei, poate o să le repertoriez cândva. Ar merita efortul pentru că au un rost bine conturat în biografia personajelor principale, fiind asociate acestora „la comun” sau fiecăruia în parte.
Cel la care mă refer aici aparține amândurora. În ciuda subiectului nu tocmai solar pe care e rezemat filmul sau poate tocmai de aceea,
Stéphane Fontaine (
De battre mon coeur s'est arrêté,
Talk to Me,
Un prophète,
Elle,
Jackie), colaborator constant al lui
Audiard, întoarce în repetate rânduri lentilele spre soare provocând refracții care inundă cadrele cu o lumină tandră, diafană, ca un scut pentru protagoniștii aflați oricum în voia sorții.
Screenshots from De rouille et d'os/
Rust and Bone (
dir.
Jacques Audiard/2012)
În contrapondere există și imagini care asigură contrastul prin poziționarea, hai să-i zicem normală, a camerei în raport cu soarele. Un exemplu găsiți mai jos.
