Cvasimilitudini III.67: Mona Lisa Smile

Screenshot from The Cheap Detective (dir.: Robert Moore/1978)

Screenshot from Saint Omer (dir.: Alice Diop/2022)

Privind cu atenție acest frame, identificăm 3 cadre distincte, fiecare legat direct de personajul central (pe nume Rama). Niciunul nu e acolo ca să fie acolo, toate fac parte dintr-o geografie simbolică a unui spațiu în care ea ar trebui să se încadreze, to fit in, doar că e exact pe dos: resimte înstrăinarea în și din plin. E un sentiment ce o va urmări constant (la o intensitate variabilă, dar mereu acolo).

Practic, personajul central e în relație cu toate cele trei rame. Cea mai subtilă se leagă de zâmbetul abia schițat al Giocondei, undeva spre finalul filmului, echivalent cu un breaking sau boiling point ce-i va răsturna întreaga perspectivă nu doar asupra cazului pe care-l documentează, ci și în raport cu lumea.

Îmi dau seama în contextul ăsta că titlul unui roman celebru de Arthur C. Clarke, Rendez-vous cu Rama, capătă o semnificație complet nouă (literally speaking).

This is the end...

...pentru călugărul lui Tsai Ming Liang.

A anunțat chiar el, pe pagina sa de fb.

„凡事有開始 就有結束 行者在沙丘 終於落幕

五年不短 也不長 我是滿心歡喜的 並且感激 覺得很難得 好多人去過沙丘 看見了聲遠的建築 親近了我的影像 有人說他不止去過一次 每一次都有不同的感受 真好 仿彿一本好書放在書架上 想看就抽下來翻閱 那本書就一直放在書架上

 
如今行者下架了 不知道會是怎樣的作品來接替他的位置 希望也是一本好書 並且有足夠的時間讓人取閱 不然就要辜負沙丘這麽好的一塊地方了 至於行者要去哪裡 可以不必擔心 四海為家 他會找到一個安身的地方 我們再會”

A, nu e clar ce zice?

Bine, punem textul într-un motoraș de traducere și rezultă asta:

„Everything has a beginning, there is an end, walker in the sand dunes, finally the curtain ends.

Five years is not short nor long, I am happy and grateful. I feel it's rare that many people have been to the sand dunes and seen the buildings that are far away, close to my image. 

Some people say he's been there more than once and every time he feels different. It's good to imitate a good book on the shelf. If you want to read it, take it down and read it.

Now the walker is off the shelves, I don't know what kind of work it will take his place, hopefully it's a good book, and there's enough time for people to read it, otherwise you'll have to fail such a good place as the sand dune. As for where the walker* is going, don't have to worry.”

* Acel link nu a venit odată cu traducerea, l-am pus eu acolo 👆 pentru context.

"Four is what...?" (122) [Living/2022]

„I don't have time to get angry.” 

(veți înțelege mai limpede dublul sens dacă sau după ce vedeți filmul) 

După 70 de ani, Ikiru are parte de o reeditare pe măsură: Living, the case in point, cu un scenariu atent lucrat de Kazuo Ishiguro și cu o interpretare de zile mari din partea lui Bill Nighy (as Mr. Zombie), ține aproape de original și întreține în permanență un dialog elegant și subtil cu acesta. 

Poate că nu atinge flawlessness-ul aceluia (deși e de discutat aici), pălăria (un element-cheie în cele două filme) croită de regizorul Oliver Hermanus fiind din altă stofă deși epoca e aceeași (anii '50). Ce reușește, în schimb, este să reinterpreteze materialul-sursă (dacă e să mergem la sursa-sursă, atunci aceea e Tolstoi pentru Kurosawa în primul rând) și să funcționeze ca o oglindă pentru un clasic aparent intangibil, al cărui admirator de-o viață Ishiguro este. 

Living păstrează inclusiv structura temporală bifurcată a filmului lui Kurosawa, antiteza prezent - amintire, ca să nu mai vorbim de lirismul devastator al imaginilor finale. Dar restul filmului este distilarea culturală a temei din Ikiru: disecția en vif a societății japoneze postbelice. 

Mutată/adusă într-o Mare Britanie prudent-represivă, nu-și pierde din vivacitate, ba dimpotrivă, mutarea în sine se produce în același cadru, a se citi format, 4:3, o dovadă în plus că Hermanus & echipa au înțeles cât se poate de bine puterea și tracțiunea compozițională pe care acest 4:3 îl are în „capturarea” personajelor în mediul și împotriva mediului în care se mișcă (în cazul de față, unul birocratic, rece și opac). 

Încerc să reiau din alt unghi chestiunea: un remake nu ar trebui să fie necesarmente egal cu elementul de referință. E suficient, și asta se întâmplă cu Living, să folosească sursa ca prilej de dialog și oglindire.

P.S.: La întrebarea din titlu se poate răspunde mult mai simplu: Bill Nighy.

Cvasimilitudini III.67: The Halo: the never ending story - part five

Screenshot from Quelle strane occasioni (dir.: Luigi Comencini & Nanni Loy & Luigi Magni/1976)

Screenshot from Ginger e Fred (dir.: Federico Fellini/1986) 

Partea a patra e aici, restul, din link în link pe culmi ;)