Gemma.
Sau Ms. Casey - ca prizonieră & innie cu multiple extensii - în lagărul Lumon Industries.
Gemma, spre deosebire de ceilalți lucrători „tăiați”, are implantat un chip atipic, efectul fiind acela că nu are corespondent un outie. Ea nu merge acasă la final de zi, nu tranzitează spațiile de diferențiere ce activează chip-ul separării conștiinței din interior și exterior.
Gemma e numele său (sau persoana) din viața ante-Lumon (încerc să ațâț, nu să dau spoilere).
Gemma a fost protagonista episodului 7 din Severance (în care, de ex., celălalt personaj feminin proeminent, Helly R., nu apare). Episod co-scris de Dan Erickson, creatorul acestui serial devenit cult după nici două sezoane (zic nici, fiindcă al doilea, ăsta de acum, încă nu a ajuns la final, mai sunt trei capitole). Erickson a ieșit temporare din rolul de scenarist în sezonul curent, s-a orientat sau a fost orientat spre jobul de showrunner: jucăria este mai departe a lui, dar controlul creativ este partajat (cu Ben Stiller, între alții - chestiune care în cazul de față e un asset, faptul că există o continuare i se datorează acestuia din urmă).
Mâna lui Erickson se simte (în raport cu episoadele 4 și 6, de pildă, în care se încearcă augmentarea misterului pe căi anorganice, prin intervenționism studiat, un mod de a genera artificial, nu musai nereușit, un supliment de mindfuck: se adună mai multe întrebări decât rezolvări).
Prin comparație, episodul 7 se dezvoltă printr-o acumulare organică de flashback-uri și, posibil, flashforward-uri (niciodată nu ești sigur într-un univers multistratificat ca Lumon), având în centru un personaj, acest personaj, Gemma, prizonier în bardo*, așa cum Audrey în TP: The Return părea captivă într-un spațiu interstițial, între lumi, din care evadarea, la fel ca în cazul Gemmei, este o iluzie autoîntreținută. Dacă Audrey este aproape antipatică, acrită sau afectată de starea în care se află, Gemma, în ciuda rescrierii seriale de cod, so to speak, rămâne și-n măruntaiele monstrului atașantă, caldă, empatică, așa cum era și în lumea de la suprafață, lumea așa cum o știm (în care avea o viață alături de Mark S.).
Gemma / Ms. Casey.
Atașantă.
Diafană.
Eterică.
Dichen Lachman.
Mamă din Tibet.
Tată din Australia.
Un mix care-i conferă o aură out of ordinary în general, nu doar în Severance, unde iese și mai mult în relief datorită show-ului în sine, unul care privilegiază apariția unor figuri umane în ipostaze narative atipice.
Nu-mi amintesc s-o fi văzut prin alte părți, deși are o filmografie consistentă.
Episodul 7 în care Gemma e peste tot are toate șansele să rămână unul de referință. Scriitura lui Erickson e profund literară, montajul este executat în consonanță cu aces tip de scriitură și face pendularea (sub)lumi fluidă, chiar dacă liniile de demarcație sunt acolo, trademark-uri deja, ca-n filmele lui Lynch.
Am văzut mai multe surse avansate în ecuația asta, sunt pe net, în caz că v-a prins flama și vreți să descoperiți mai mult(e). Una mi se pare evidentă, chit că până la momentul de față n-a fost repertoriată, altfel zis o propun eu. Am preluat un fragment, relevant și revelator în același timp:
„Everything was real; inconceivably real, infinitely dear.
These and all things started as nothing, latent within a vast energy-broth, but then we named them, and loved them, and in this way, brought them forth.
And now we must lose them.
I send this out to you, dear friends, before I go, in this instantaneous thought-burst, from a place where time slows and then stops and we may live forever in a single instant.
Goodbye goodbye good-”
[George Saunders - Lincoln in the Bardo]
__________________
* Episodul al șaptelea este intitulat Chikhai Bardo (sunt 6 bardos cu totul în tradiția tibetană, aș opina, în siajul celor de mai sus, că nu-i o simplă găselniță, anyhow, găsiți aici detalii)