(De)fragmentarea nopții

Asta, de fapt și asta, îmi place la Mann: cultul maniacal pentru detaliu, indiferent de regimul - diurn sau nocturn - în care-și plasează eroii solitari, neguroși, încrâncenați. Exemple sunt cu duiumul, iar duiumului îi șade bine cu drumul, drum pe care e și Vincent,  ucigașul cu simbrie running out of time din Collateral.

Imaginea de mai sus, de pildă. Mann putea s-o ia pe scurtătură, să umple cadrul cu Tom Cruise, dar nu, îl lasă într-un colț, la margine, adâncind perspectiva: lumini și faruri (des)compuse din diafragmă, chipul lui Cruise "tăiat" în două emisfere aproape egale de geamul despărțitor al unui taxi care spintecă noaptea și-apoi predica, livrată rece și cinic unui șofer siderat de tot ceea ce i se întâmplă. Semne de punctuație pentru suflet.

Infra-seducție.

Dialogul, mood setter. "Cum adică să omori oameni, așa, aiurea? Nici măcar nu-i cunoști!", îngaimă șoferul. Și replica - bemolul necesar, așteptat - demolatoare de iluzii: "Dar ce-oi fi vrând? Să-i cunosc mai întâi și abia după aia să-i omor? Ce ai? Ești copil?" Darwin, I Ching, Lorenz... Secole de evoluție, prieteni!

Ana Ularu: "Creativitatea este un mușchi"

Cei care încă nu știu cine e Ana Ularu au o șansă de a afla dintr-un film ce intră în cinematografe pe 1 aprilie, Periferic pe numele său (r. George Bogdan Apetri). Evident, cârcotașii ar putea obiecta că unul din roluri e deținut de Mimi (Brănescu), însă nu v-aș sfătui să-i ascultați. Mergeți pentru Ana. Merită! Așa cum merită și partea a doua a interviului, disponibilă aici. (courtesy of ffff.ro).

Monday Monologues (XXXI)

Oh Brick. I get so lonely! Living with someone you love can be lonelier than living entirely alone when the one you love doesn’t love you. You can’t even stand drinking out of the same glass can you? No! No, I wouldn’t. Why can’t you lose your good looks Brick? Most drinking men lose theirs. Why can’t you. I think you’ve even gotten better looking since you weren’t on the bottle. You were such a wonderful love. You were so exciting to be in love with. Mostly I guess because you were... If I thought you’d never never made love to me again, why I’d find me the longest sharpest knife I could and I’d stick it straight into my heart. I’d do that. Oh Brick how long does this have to go on, this punishment? Haven’t I served my term? Can’t I apply for a pardon?  Is it any wonder. You know what I feel like? I feel all the time like a cat on a hot tin roof. (Elizabeth Taylor as Maggie Politt in Cat on a Hot Tin Roof, dir. Richard Brooks, 1958)

Schrader despre istovirea narativă și Ollie Copleșitu'

Paul Schrader. Omul care a scris scenariul pentru Taxi Driver la capătul câtorva ani în care abia a ieșit din casă. Recluziune autoimpusă în schimbul unui scenariu kantian prin miez ideatic, celinian prin stil și fellinian ca alură. Rămâne un reper aproape intangibil după mai bine de 30 de ani. 

Textul pe care vi-l propun astăzi e mai vechi (2009), a fost publicat în The Guardian, însă e de o actualitate brizantă. Cu alte cuvinte, se încadrează în paradigma "cu cât mai vechi, cu atât mai actual". Nimic nou, huh?

Writers have always known there are a limited number of storylines. Christopher Booker's Seven Basic Plots popularised the number seven, but others have argued for three, 20 and 36 basic plots - Rudyard Kipling said 69. That's not new. We do tell variations of the same stories over and over. That's not what I mean by the "exhaustion of narrative". What is new is the omnipresence and ubiquity of plot created by media proliferation. We are inundated by narrative. We are swimming in storylines.

(...)

Originality has always been in short supply. Does the proliferation of media mean that it is harder to be original today than it was 50 years ago? Well, yes. Today's viewers live in a biosphere of narrative. Twenty-four-seven, multimedia, all the time. When a storyteller competes for a viewer's attention, he not only competes with simultaneously occurring narratives, he competes with the variations of his own narrative. That's real competition. The bar of originality has been raised. The media marketplace puts a premium on anything "new" or "fresh" and, at the same time, inundates its viewers with continual and competing narratives.

Verificați restul la casă, adică aici.

Ultima oră (și ultima oară)

Later edit: așa arată clasamentul final!
--------------------------------------------------------------------------------

Deci nu! Nici măcar podium în etapa a II-a, după ce în prima... Deci gata cu prosteala!

Mă duc să mai citesc oleacă. Blogurile câștigătorilor :)))

Dihotomie cromatică vs. omologie de structură a la Coen Bros

Screencaps from Miller's Crossing (1990) & O Brother, Where Art Thou (2000)

Precizare pentru puriştii pucişti: în cazul acesta nu avem de-a face cu o cvsimilitudine, aşa cum a fost consacrat conceptul aici, pe Cinesseur, ci cu un trademark!

Micro-epifanie

Drăgăliţă doamne, abia acum mi-am dat seama, revâzându-l cu ochii minţii (my beautiful mind, you can say that!): filmul Sofiei Coppola stă de la prima la ultima secvenţă, mai ales ultima secvenţă, sub semnul versurilor lui T.S. Eliot: Where does one go from a world of insanity? Somewhere on the other side of despair.

Şi aşa mai aproape!