Asta, de fapt și asta, îmi place la Mann: cultul maniacal pentru detaliu, indiferent de regimul - diurn sau nocturn - în care-și plasează eroii solitari, neguroși, încrâncenați. Exemple sunt cu duiumul, iar duiumului îi șade bine cu drumul, drum pe care e și Vincent, ucigașul cu simbrie running out of time din Collateral.
Imaginea de mai sus, de pildă. Mann putea s-o ia pe scurtătură, să umple cadrul cu Tom Cruise, dar nu, îl lasă într-un colț, la margine, adâncind perspectiva: lumini și faruri (des)compuse din diafragmă, chipul lui Cruise "tăiat" în două emisfere aproape egale de geamul despărțitor al unui taxi care spintecă noaptea și-apoi predica, livrată rece și cinic unui șofer siderat de tot ceea ce i se întâmplă. Semne de punctuație pentru suflet.
Infra-seducție.
Dialogul, mood setter. "Cum adică să omori oameni, așa, aiurea? Nici măcar nu-i cunoști!", îngaimă șoferul. Și replica - bemolul necesar, așteptat - demolatoare de iluzii: "Dar ce-oi fi vrând? Să-i cunosc mai întâi și abia după aia să-i omor? Ce ai? Ești copil?" Darwin, I Ching, Lorenz... Secole de evoluție, prieteni!
Imaginea de mai sus, de pildă. Mann putea s-o ia pe scurtătură, să umple cadrul cu Tom Cruise, dar nu, îl lasă într-un colț, la margine, adâncind perspectiva: lumini și faruri (des)compuse din diafragmă, chipul lui Cruise "tăiat" în două emisfere aproape egale de geamul despărțitor al unui taxi care spintecă noaptea și-apoi predica, livrată rece și cinic unui șofer siderat de tot ceea ce i se întâmplă. Semne de punctuație pentru suflet.
Infra-seducție.
Dialogul, mood setter. "Cum adică să omori oameni, așa, aiurea? Nici măcar nu-i cunoști!", îngaimă șoferul. Și replica - bemolul necesar, așteptat - demolatoare de iluzii: "Dar ce-oi fi vrând? Să-i cunosc mai întâi și abia după aia să-i omor? Ce ai? Ești copil?" Darwin, I Ching, Lorenz... Secole de evoluție, prieteni!