Adrian Sitaru: „Animalele cu care am avut de-a face mi-au influenţat mai mult decât subtil viaţa”

Domestic, al treilea lungmetraj realizat de Adrian Sitaru are premiera naţională vineri, 15 martie, la Deva, oraşul său de baştină. Acasă, dacă vreţi! Şi e bine că-i aşa, mai ales dacă ne gândim că primele două (Pescuit sportiv şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii) n-au putut fi văzute loco de concitadini (scuza a fost că nu mai sunt săli de cinema în oraş). Iată că acum s-a găsit o formulă (Teatrul de Artă)...!

Proiecţia de la Deva va fi urmată de alte câteva în Bucureşti (de exemplu, va fi organizată o proiecţie pentru iubitorii/posesorii de animale de companie), pentru ca intrarea efectivă în cinematografe să se întâmple vinerea viitoare, 22 martie. Practic, Domestic închide un trimestru în care oferta de filme româneşti a fost de o abundenţă rară: Morgen, Killing Time şi, evident, Poziţia copilului, catapultat în atenţia publicului şi de performanţa de la Berlin. Carevasăzică, de mult timp n-a mai fost o aşa avalanşă (pe doi versanţi: calitativ şi cantitativ) asupra bietului nerv optic al spectatorului neaoş...!

Din dorinţa de a prefaţa lansarea acestei producţii oarecum atipice atât pentru piaţa autohtonă, cât şi pentru autor, am formulat câteva întrebări la care Adrian Sitaru (autorul!) a răspuns cu amabilitate. Îi mulţumesc şi vă invit la lectură. Nu doare şi nici nu durează mult.

Destinul omului se întâlneşte (sau ciocneşte) cu destinul animalului său (de companie) 

Cinesseur: Proiectul acestui film, care ar fi trebuit sa fie al doilea tău lungmetraj, cronologic vorbind, datează din 2007. Între timp ai făcut Din dragoste cu cele mai bune intenţii, iar acum i-a venit rândul celui care iniţial era în pole position. Care-i povestea din acolada asta de 6 ani? 

Adrian Sitaru: A intervenit povestea reală din Din dragoste cu cele mai bune intenţii, iar co-producătorul francez de la Pescuit sportiv m-a îndemnat să scriu şi să mă focusez pe ea (oricum, nu eram nici la primul draft terminat cu Domestic). Între timp, am continuat să mă gândesc şi să dezvolt Domestic şi chiar am făcut două scurtmetraje cu poveşti din draftul iniţial al scenariului, Lord şi Colivia. Acesta din urmă a şi rămas într-o bună măsură în Domestic.

 

Cinesseur: În campania de promovare a filmului se spune că Domestic e o comedie cu şi despre oameni şi animale. Cât e comedie umană în filmul tău şi cât comedie animal(ier)ă?

Adrian Sitaru: Din punctul meu de vedere este, în primul rând, o comedie despre oameni şi comportamentul uman, însă direct legată de relaţiile acestora cu animalele de companie şi nu numai. Sunt poveşti ale oamenilor ce se intersectează cu destine ale animalelor şi se influenţează reciproc. Sunt în mare parte inspirate din viaţa mea, mai ales din copilărie. Nu am un animal de companie, însă cred că cele cu care am interacţionat mi-au influenţat mai mult decât subtil viaţa. Cred că m-au ajutat să mă cunosc mai bine şi să reflectez la mine şi la oameni, în general, din perspectiva asemănării noastre cu animalele. (Cumva filmul acesta le este dedicat).

Cinesseur: Responsabilitate şi vinovăţie sunt două teme foarte prezente în filmele tale de până acum. Se regăsesc şi în Domestic? 

Adrian Sitaru: Se regăsesc cu prisosinţă. Sunt temele principale ale filmului. 

Improvizaţie versus instinct, digital versus peliculă şi puţin POV 

Cinesseur: Jarmusch spune că la The Limits of Control a lucrat fără scenariu. Avea doar o idee care se dezvolta din mers, ca să zic aşa. Nu mai aduc vorba de Dogma' 95 sau de alte formule dezordonate de a filma, dar te întreb: cât spaţiu laşi improvizaţiei? Dar instinctului?

Adrian Sitaru: Las destul de puţin spaţiu improvizaţiei când filmez. La repetiţii, da, se mai improvizează. Acolo am tendinţa de a face modificări şi chiar le fac, las libertate actorilor să intervină... La filmare însă, mergem pregătiţi şi ştim foarte precis ce trebuie să facem. Bineînţeles că mai există retuşuri şi la filmare. Există şi situaţii în care e nevoie de improvizaţie, nu ai cum să ştii cum reacţionează un animal, de exemplu. În Domestic avem scene chiar şi cu trei animale, însă pentru ele eram pregătiţi să reacţionăm sau să improvizăm în funcţie de comportamentul lor, aşa că se ştia foarte precis de unde plecăm, care era finalul scenei şi cam ce trebuie să se întâmple obligatoriu în scenă. Pe instinct mă bazez foarte mult şi asta în toate etapele de producţie.

Cinesseur: Digital sau peliculă?

Adrian Sitaru: Toate cele trei lungmetraje sunt filmate pe digital. Nu am o problemă cu formatul, atât timp cât eu şi directorul de imagine suntem mulţumiţi cum arată filmul. Calitatea digitalului în ziua de astăzi este atât de mare încât doar proiecte cu caracter excepţional sau motive pur subiective (necunoaşterea tehnicii digitale) pot motiva folosirea peliculei. Mai ales la bugetele noastre mici, personal mi se pare o risipă nemotivată utilizarea peliculei (în special 35 mm). Asta doar dacă nu ai super discount-uri la 35 mm, ceea ce eu unul nu am avut.

Cinesseur: Deoarece cu Pescuit sportiv ai impus un procedeu/stil în România, nu pot să nu te întreb: avem cameră subiectivă şi-n Domestic? 

Adrian Sitaru: Avem puţin unghi subiectiv, dar în ansamblu este filmat clasic, ca să zic aşa. Însă prin felul cum am construit scenografia şi tipul focalelor utilizate, mişcarea de cameră, mi-am dorit o senzaţie de unghi subiectiv fără ca actorii să privească în obiectiv ca în precedentele filme. Un fel de observare/spionare a personajelor/vecinilor de bloc. Şi cred că am reuşit fiindcă am avut aceste remarci nu o dată în proiecţiile de la Mar del Plata şi Park City unde am fost cu filmul.

Cinesseur: În ce mai poate crede un regizor dintr-o ţară în care cele mai multe filme autohtone prind greu la public?

Adrian Sitaru: În publicul ne-autohton!