 |
| Colaj: cinesseur |
The backstory
Ca orice ins multilateral talentat, Kevin Smith ţine şi-un podcast.* Nu singur, ci alături de vechiul său prieten şi producător, Scott Mosier, de unde şi numele show-ului: SModcast. În episodul 259, intitulat The Walrus and The Carpenter, cei doi au vorbit când în dungă, când serios despre un anunţ publicat pe Gumtree, portal britanic de mică publicitate, din care reieşea că oricine e dispus să se costumeze în morsă, at owner's discretion, poate închiria un apartament gratis (cu masă inclusă).
Ideea li s-a părut ghiduşă şi demnă de a fi transformată în film, au supus-o unui mic referendum pe twitter la finalul căruia hashtag-ul „WalrusYes” a obţinut o majoritate zdrobitoare. La scurt timp după oficializarea deciziei de a face filmul s-a aflat că anunţul era, de fapt, o glumă. Autor: Chris Parkinson, poet şi autor de farse (a se citi glume proaste) din Brighton, dar şi mare fan Kevin Smith. Pe care spera să-l cunoască sau căruia spera măcar să-i atragă cumva atenţia, manevră ce i-a reuşit de minune: Brighton a devenit prin speculaţie omofonică numele de familie al personajului interpretat de Justin Long (Wallace Bryton), iar Parkinson a fost cooptat producător. Mai mult: titulatura site-ului de mică publicitate a fost împrumutată unui personaj off-screen (nu-l vedem, dar se vorbeşte destul despre el): Gregory Gumtree.
Ideea li s-a părut ghiduşă şi demnă de a fi transformată în film, au supus-o unui mic referendum pe twitter la finalul căruia hashtag-ul „WalrusYes” a obţinut o majoritate zdrobitoare. La scurt timp după oficializarea deciziei de a face filmul s-a aflat că anunţul era, de fapt, o glumă. Autor: Chris Parkinson, poet şi autor de farse (a se citi glume proaste) din Brighton, dar şi mare fan Kevin Smith. Pe care spera să-l cunoască sau căruia spera măcar să-i atragă cumva atenţia, manevră ce i-a reuşit de minune: Brighton a devenit prin speculaţie omofonică numele de familie al personajului interpretat de Justin Long (Wallace Bryton), iar Parkinson a fost cooptat producător. Mai mult: titulatura site-ului de mică publicitate a fost împrumutată unui personaj off-screen (nu-l vedem, dar se vorbeşte destul despre el): Gregory Gumtree.
The (real) story within the story
The Kill Bill Kid, clipul din film, în care un puşti canadian cretin se mutilează involuntar încercând să-şi dovedească talentele de sabrer, e inspirat de unul real, postat pe Youtube, The Stars Wars Kid îi zice, în care protagonistul nu se răneşte, dar se umple de ridicol, devenind ciuca miştourilor pe net. De ce e importantă chestia asta? Păi pentru că din dorinţa de a face un interviu cu puştiul ciung, podcaster-ul Wallace Bryton dă o fugă în Canada să-l întâlnească, numai că ajungând prea târziu (adolesecentul se sinucide), va nimeri, în tentativa de a-şi scoate cumva pârleala sau pentru a nu fi bătut drumul de pomană, în casa lui Howard Howe (Michael Parks - Jean Renault în Twin Peaks), fost marinar cu trecut tenebros, demn de romanele lui Conrad. Omul îşi racolează clienţii tot prin anunţuri şi tot sub pretextul închirierii unei camere. Practic, de-aici începe povestea.
The storyline
Tocmai v-am spus-o. Printre rânduri! Orice altceva în plus ar însemna să spoileresc, aşa că e mai bine să vedeţi filmul şi eventual vorbim după.
Tag line
Come, come, Mr. Tusk... (cu accentul lui Rob Brydon imitându-l pe Michael Caine în The Trip & The Trip to Italy)
* * *
Dacă e ceva cu adevărat şocant (sau creepy) în Tusk, film în care Kevin Smith se joacă de-a comedia horror, fiind pe rând când una, când alta, dar niciodată combinaţia perfectă dintre cele două (nu că i-ar păsa cine ştie ce de asta), atunci apariţia/prezenţa lui Joel Haley Osment (pe post de sidekick podcaster), îngălat, ca să nu zic aproape obez, e şocul maxim. Şi nu cred că are de-a face cu rigorile rolului!
În rest, aşa cum zice şi Sebastian, „ar trebui să fim mai nebuni decît Kevin Smith pentru a-i spune noului său film că e vreun soi de fabulă sau să-i atribuim vreo funcţie (cît de mică) de film-parabolă.” Nu e cazul, deşi operează cu câteva idei ce ar putea îndrepta gândul într-acolo. E.g: Canada vs. SUA, faza pe stereotipuri mentalitare, Internet vs. cultură clasică. Le bifează, dar e normal: din ce material să fi construit replicile care să susţină trama? Din ramuri de măslin sau coji de mango? Fireşte că nu! Intertextualizând realul cu imaginarul tangibil, Tusk cochetează cu infrarealitatea, concept declinat recent (ca să aveţi idee despre ce vorbesc), fiecare pe felia sa stilistică, de Quentin Dupieux în Wrong Cops şi Jonathan Glazer în Under the Skin. Să nu uit: noul lungmetraj semnat Dupieux se cheamă chiar... Reality!
End of story!
* Podcast (a definition):
