Genul de film care n-ai vrea să se termine. Realmente! Cu o condiţie, totuşi: să ai organ pentru genul de umor absurd-negru-sec over the top pe care-l practică. Fiecare episod, căci în fond Wrong Cops e o colecţie de scheciuri fondante cu poliţişti freaky, unul mai zărghit decât altul, înseamnă o porţie sănătoasă de râs sonor în barbă (dacă vă întrebaţi cum e asta, mai bine vă lăsaţi păgubaşi), dar şi o permanentă auto-interogare în legătură cu direcţia de deplasare a acestui nostim animal. Nu de alta, dar e cam ca în bancul ăla cu ţestoasa ajunsă într-un trib de aborigeni: ori e ceva, ori merge undeva. Evident, episoadele sunt conexate între ele, există o linie narativă şi un fir logic atât cât să dea bine, Wrong Cops fiind din acest punct de vedere cel mai aşezat film făcut de muzicantul de house avangardist Mr. Oizo Flat Beat. Care răspunde şi la numele de Quentin Dupieux.
Actually, giumbuşlucăria de faţă este dezvoltarea cu panaş a unui micro-nucleu epic din Wrong, precedentul raid în mintea celor care văd lumea cu cracii în sus (anatreptic, dacă vreţi să mă exprim îngrijit spre pretenţios). Acolo apar la un moment dat nişte poliţişti duri şi serioşi care blochează o stradă. Nu e clar de ce-o blochează, cel mai probabil fiindcă aşa vor muşchii lor flaşti sau mai puţin flaşti. Un abuz cum ar veni, iar de-aici pasul spre un film de sine stătător dedicat unor astfel de personaje a venit firesc.
Gata, nu vă mai zic nimic. Ar fi păcat! Go see it! E cel mai deştept şi reconfortant film fără sens pe care s-ar putea să-l prizaţi vara asta. Iar cameo-urile unor Ray Wise, Grace Zabriskie, Marilyn Manson sau Eric Roberts sunt eminamente delicioase. În plus, Eric Judor, unul dintre caraliii ţăcăniţi, este o febleţe de-a lui Dupieux, un actor pe care nu pregetă să-l laude cu orice ocazie. Aşa cum a şi declarat, filmul ăsta e făcut de dragul talentului său. Iar Judor chiar are aşa ceva.