Pentru cei care au citit Cântece învăţate de la mama, o excepţională semi-autobiografie, zic semi pentru că e scrisă împreună cu Robert Lindsey, jurnalist NYT (destul de şubred tradusă la Rao, în 2007), Listen to Me Marlon nu livrează multe noutăţi. Ba chiar, mutatis mutandis, aş îndrăzni să afirm că e o condensare în imagini a lucrurilor povestite acolo de-a fir a păr.
Din sute de ore de înregistrări audio, un fel de jurnal sonor pe care Brando l-a ţinut de-a lungul vremii, mărturie a înfiripării şi destrămării sale deopotrivă profesionale şi umane, Stevan Riley aranjează cronologic doar bucăţile relevante şi apte să redea un portret cât mai fidel al omuleţului, derutat şi speriat cel mai adesea, ce se ascunde neîndemânatic în spatele uriaşului actor. Căci Brando asta a încercat toată viaţa lui: să-şi mascheze cicatricile într-o meserie care să-l consume, să-l ardă şi să-l renască într-o altă fiinţă/persona.
Misiune îndeplinită pentru regizor: Listen to Me Marlon nu-i o hagiografie. Din păcate, nici ceva nemaivăzut nu e şi asta în pofida unor artificii conceptual-montajistice care amintesc de întreprinderi care altora le-au ieşit ceva mai bine. De pildă, fluxul anamnetic adus la suprafaţă de Brando în prima parte a filmului, alcătuit în special din evocări ale episoadelor traumatizante din copilărie şi idealizări ale figurii materne în antiteză cu cea a tatălui (înger căzut vs. brută agresivă), se derulează pe un stock de secvenţe vaporoase decupate parcă din The Tree of Life. Diferenţa rezidă în faptul că Riley le virează în alb şi negru (probabil şi din raţiuni de racordare la epocă)...
Zice Brando în carte: „Presupun că povestea vieţii mele a fost căutarea dragostei. dar, mai mult decât atât, am căutat un mod de a mă recupera de pe urma stricăciunilor suferite în copilărie şi de a-mi defini obligaţiile, dacă aveam vreuna, faţă de mine şi de specia mea. Deşi nu am aflat răspunsuri, a fost o odisee dureroasă, punctată de bucurie şi veselie. (...)”
În linii mari dar ceva mai dense asta spune şi aici. Şi exact aşa e şi documentarul de faţă: reconstituirea acelei odisei spre capătul nopţii (vezi finalul), punctată de suişuri şi coborâşuri emoţionale. Plusvaloarea sa rezultă exclusiv din mediul pe care e produs. În loc de litere alergând pe-o pagină, se aude vocea lui Brando, hârâită şi de vechimea benzii, depănând frustrări, obsesii, idiosincrazii. Sau îl vezi. În unele din filmele care i-au cimentat statutul de icon sau în momente meta-actoriceşti: interviuri (în care flirtează ubermacho cu anchor-iţele), puseuri de activism social (a sprijinit mişcarea de emancipare a populaţiei de culoare), frânturi de imagini din vacanţe exotice ori din emisiuni de promovare aşa cum e cea „regizată” de faimosul Ed Murrow (Good Night and Good Luck, pentru detalii cinefile despre personaj). E acolo, în mizanscena aceea atent mistificată (marketingul era parte din joc), imaginea nepixelată a ghemului de pulsiuni contradictorii care a fost Brando (faţa aceea o mai puteţi zări şi în On the Waterfront, în taxi).
Ajuns vedetă şi bogat (ca progenitură a unui ins abrutizat de ideea că banii, niciodată destui, sunt totul, era o izbândă mai mult decât simbolică), îşi invită tatăl la „poza de familie” în somptuoasa-i reşedinţă de la Hollywood. Întrebat dacă e mulţumit de succesul fiului, bătrânul o dă destul de dur: Ca actor nu prea, dar ca om, e ok, a reuşit. Abia în punctul ăsta expresia aceea de stupoare şi furie reprimată se developează ca un disc lunar în ultimul pătrar. Privindu-şi arogant, vag amuzat şi totuşi înţelegător părintele, Marlon exclamă: Well, I don't feel I need to defend myself. I can lick this guy with one hand, so... Ipocrizia acestui scenariu de reconciliere de dragul opiniei publice va fi denunţată chiar de el un pic mai la vale iar perspectiva asta, oricum intuibilă din mărturisile de până atunci, îi sporeşte şi mai tare semnificaţia.
În rest, no alarms and no surprises. Totuşi, pentru cei mai puţin familiatizaţi cu turmentata lume interioară a unui exemplar uman bigger than life, Listen to Me Marlon s-ar putea să fie un prilej de revelaţii.