Cvasimilitudini II.61 [More drains]

Screenshots from Psycho (dir. Alfred Hitchcock/1960)

Screenshot from Ms. 45 (dir. Abel Ferrara/1981)

Spre deosebire de evocarea subtilă discutată aici, Ferrara nu se încurcă şi livrează citatul în propriii săi termeni, semn că n-a tocit lecţia hitchcockiană, ci a trecut-o printr-un filtru personal demecanicizat. El era oricum cu temele la zi, căci Psycho nu e singura referinţă convocată în acest vigilante cult classic... Regăsim de asemenea ecouri cât se poate de limpezi din Repulsion, Taxi Driver, I Spit on Your Grave sau The Big Heat, adică titluri care vorbesc despre stil, viziune şi atac asupra realităţilor sociale din America anilor de frontieră (70-80).

Ar mai merita spus că Ms. 45 înseamnă, dincolo de portretul sumbru al străzilor mărginaşe şi periculoase din NY, şi debutul actriţei Zoë Lund, combinaţie explozivă de gene suedeze şi greceşti (după unele surse chiar româneşti). Aş zice chiar autodistructivă, gândindu-mă că va încheia conturile cu viaţa la doar 37 de ani în urma unei supradoze. La Paris, acolo unde au mai sfârşit-o şi alţii.

În orice caz rolul Thanei*, croitoreasa mută (violată de două ori în aceeaşi zi), care se transformă într-o femeie fatală ucigaşă de bărbaţi netrebnici, va rămâne fundamental în scurta-i carieră, deşi nici amănuntul că e autoarea scenariului la Bad Lieutenant, film-emblemă pentru Ferrara, nu-i deloc de ignorat, ba din contră.

Apropo de viol(atori): Ferrara nu a ezitat să se distribuie în rolul unuia dintre ei. Director cameos in their own films cum ar veni.

* aluzia la Thanatos e mai mult decât străvezie

Cvasimilitudini II.60 [Raven masks]

Screenshot from Judex (dir. Georges Franju/1963)

Screenshots from True Detective - Season II/2015 (episodes 1 & 2)

Am fi putut discuta şi de Kubrick sau Lynch în context, însă Judex-ul lui Franju, revizitare-omagiu a originalului lansat în 1916 de Feuillade, mi se pare cel mai apropiat de plotul din TD II. Combustibilul care-l alimentează e răzbunarea ori bărbatul care-l doboară pe Velcoro, folosindu-se de shotgun, exact asta urmăreşte (îi vom afla ceva mai târziu şi motivaţiile). Dacă pentru el masca (însuşită din casa primei victime) e mai degrabă un accesoriu utilitar la care nu mai apelează ulterior, semnificaţiile ne rămân nouă de descifrat.

În faimosul lor dicţionar de simboluri, Chevalier şi Gheerbrant repertoriază accepţiuni variate ale prezenţei acestei păsări şi afirmă că negativizarea e relativ recentă, apărută pe filieră romantică şi localizată preponderent în Europa. Lărgind perspectiva de interpretare prin recursul la epoci ceva mai îndepărtate şi la spaţii culturale mai puţin prezente în orizontul occidental de aşteptare, concluzia lor captează nuanţele: „(...) în majoritatea credinţelor ce-l privesc, corbul apare ca un erou solar, adesea demiurg sau mesager divin, oricum ghid, ba chiar ghid al sufletelor în ultima lor călătorie, deoarece fiind psihopomp, descoperă fără greş tainele întunecimilor. Aspectul lui pozitiv pare legat de credinţele popoarelor nomade, vânători şi pescari, pe când cel negativ se iveşte odată cu viaţa sedentară...” 

Şi să nu uităm că acelaşi corb a fost trimis de Noe să verifice starea apelor după cele 40 de zile de potop.

Cvasimilitudini II.59 [Neon bulbs & demi-fauvism*]

Screenshot from Lost River (dir. Ryan Gosling/2014)

Supercut from Jason Pooley's fan poster for Lost River

Screenshot from Rak ti Khon Kaen/Cemetery of Splendor (dir. Apichatpong Weerasethakul/2015)

Nu există afinităţi între cei doi regizori, asemănările de faţă sunt pur (co)incidentale. Weerasethakul e departe de paleta cromatică refniană violet-violentă de care e atât de ataşat Gosling, în timp ce acesta din urmă e străin de metafizica (am fost tentat să spun spiritualitatea) filmelor lui AW. Asocierea între imagini e susţinută însă de dimensiunea onirică afişată şi cultivată extatic în ambele producţii.

Diferenţele derivă din percepţia culturală asupra inconştientului colectiv: în Lost River exteriorizarea este virulentă, dincolo e sublimată. Ba mai mult, în Cemetery of Splendor asistăm la o incizare a inconştientului prin puncţii delicate, invizibile. Plecând de la elementul de legătură - lumina - cadrele acestea relevă opozabilitatea esenţială: exterior vs interior.

* Zic demi pentru că spre deosebire de canonul fauvist aici avem perspectivă.

Cvasimilitudini II.58 [Papillons]

Screengrab from France - Portugal, Euro 2016 final (via actu-mag.fr)

E neaşteptat de (me)prizabilă hărmălaia hermeneutică pe tema imaginii în care un fluture (sau o molie? controversa încă nu e elucidată) aterizează pe chipul schimonosit de durere şi lacrimi al galacticului megastar portughez CR7. Alergic la „simboale”, prefer s-o videz de orice metasens şi s-o lipesc de singurul pandant care cred că i se potriveşte. E din cinema, cum altfel?, pentru că aici discuţia despre realitate vs. ficţiune şi cine pe cine imită (îngână?) e încă netranşată.

Cadrul e din Merry Christmas Mr. Lawrence, film din 1983 al niponului Nagisa Ôshima, cu David Bowie în rolul unui tânăr soldat britanic, ajuns prizonier într-un lagăr japonez în al doilea război mondial. Îngropat în nisip până la gât de un ofiţer neaoş gelos, pe faţa maiorului Jack Celliers se aşază un fluture de noapte. Va trebui să vedeţi filmul pentru a afla ce urmează după acest interludiu eminamente poetic. E ok şi dacă nu. Important e să nu exageraţi cu interpretările.

Cvasimilitudini II.57 [Letters for niggaz (and chicks for free)]

Screenshot from Mister Johnson (dir. Bruce Beresford/1990)

Screenshots from The Hateful Eight (dir. Quentin Tarantino/2015)