Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

29 decembrie 2016

Avanpremieră Crème de la crème: Best of... 1996

Clasamentul pe care-l veți găsi mâine aici nu va avea mai multă noimă prin raportare la saltul în timp pe care vi-l propun azi (o parte dintre cei care citiți rândurile de față abia de erați născuți). Dar e un salt necesar pentru mine. Desigur, 20 de ani nu înseamnă mare lucru la scara istoriei care ne va transforma în cenușă. În schimb, înseamnă aproape totul la scara istoriei personale iar raita dată prin caietele din acea vreme a fost un șoc. Nu țineam un jurnal în sensul clasic al termenului, nu aveam suficientă determinare (cum se zice acum) pentru o astfel de arheologie interioară. Puneam însă pe hârtie tot felul de lucruri găsite te miri pe unde în ideea de a nu le ține minte. Un fel de aide memoire. Ăsta era principalul mobil.

În ce privește șocul în sine, nici n-are cum să fie altfel pentru că, unu la mână, am scris mai mult despre muzică, am găsit un milion de topuri cu melodii care mă lasă rece la ora actuală, și doi, fiindcă despre filme sunt relativ puține note, ca să nu zic că majoritatea erau spicuiri din și uneori adnotări pe cronicile scrise de unii și alții prin revistele de specialitate/culturale din epocă. Prea puține opinii personale și asta cred că avea legătură cu faza acumulărilor în care mă aflam, deoarece caietele (de felurite dimensiuni) sunt pline cu texte și fragmente din lecturile obigatorii & de plăcere ce-mi bornau timpul petrecut prin bibliotecă (de la Durkheim și Boudon la Sabato și Musil, ultimul detestabil ca scriitură, motiv pentru care l-am și abandonat fără a-i mai acorda vreo brumă de interes de-atunci). 

Prin urmare n-am cu ce să vă iau ochii, în schimb am reușit să agreg cu ocazia acestei revizitări un soi de definiție personală a anului 1996. Pare simplu, dar vorba lui Orson Welles...


Take That s-au despărțit (nu le suportam lălăiala, de-asta am și marcat evenimentul, eram nespus de fericit că s-a terminat cu ei pe MTV), Spice Girls au erupt în locul lăsat liber de Robbie Williams și acoliții săi (îmi captau atenția cu precădere sfârcurile unei gagici din trupă, foarte vizibile în videoclipul piesei Wannabe), Robert Miles va (re)lansa trance-ul (Children este și va rămâne pentru mine o piesă-pansament), The X-Files îmi ocupa toate serile de vineri indiferent de oferta, oricum săracă, de ars gazul pe floașter (clujenii/orădenii știu la ce mă refer), George Michael (dispărut chiar zilele astea) își va otrăvi cariera după circul cu Sony, Gascoigne va juca la Euro'96 ultimele meciuri pentru Anglia înainte să se apuce conștiincios de băutură, băncile din parcurile clujene erau tot RGB (adică roșu-galben-blue), poeziile lui Dan Verona și Dorin Tudoran se pare că erau vitale pentru liniștea mea interioară iar Trainspotting se vede treaba că nu m-a impresionat cine știe ce („excesiv și bombastic, o provocare dolorifică pentru sărmanii mei analizatori vizuali” - asta am notat ref. uberlăudata producție marca Boyle*).

Mă rog, aș mai putea adăuga niște chestii despre Nelson Mandela, Thomas Enqvist și Papa Juan Pablo Dos, însă n-aș vrea să vă deturnez complet atenția de la subiect. Și asta deoarece în ciuda materiei prime paupere am reușit să scot untul din acel an, cinematografic vorbind. Evident, unele filme din minuscula enumerare ce urmează le-am văzut la ani distanță de cel al lansării. La ora aia decalajul între România și lumea modernă era imens în materie de premiere: ca să va faceți o idee, Se7en avea să ajungă în săli, e drept, mult mai multe decât acum, abia în 1997, deși avusese premiera cu doi mai devreme (partea bună e că despre el am scris la greu prin carnetele mele). 

Cut to the chase... Taram-tam-tam, me and my drum:

Lone Star Irma Vep's Secrets & Lies (are) Breaking the Waves (under the) Drifting Clouds of Fargo.

Dacă n-ați prins ideea (6 from '96), sper ca imaginile de mai jos (one perfect shot kind of) să vă ajute. Dacă nu, asta e, explic mâine.


Și dacă tot suntem aici, iată și o melodie pe care am ascultat-o la căști în acel an de mi-a ieșit pe nări.

 
La mare bătaie cu asta (tematică, de altfel).

* îmi mențin părerea, dovadă că în 2017 vom avea parte de un sequel nenecesar