Caro diario (12)

Caro diario (11)

 

I you're tryin' to figure what is goin' on here, well, try no mo'!

What you're seeing here is an ongoing process of being cryptic. 

Caro diario (10)

Stârnit de rezultatul cel puțin amuzant obținut de Mark Racz în interacțiunea cu un braț al macaralei AI, am replicat oarecum experiența interogând altă interfață AI pe tema acestui blog. Ce a întors este mult mai prozaic, deși tot un fel de fușereală. Că dacă scana tot, tot, tot, sigur venea cu altceva. Bine că măcar a nimerit-o și nu s-a pronunțat în privința autorului ;)

Oricum, îmi place de el că nu e sigur, folosește verbul pare, verb des folosit de oamenii inteligenți. Măcar atât a luat de la bipezii sapiens cu instrucție superioară.

Caro diario (9)

Caro diario (8)

 Outer Range. S2. Here and now.

FG

Ați vrut să știți cine e Francis Galluppi, nu-i așa?

Normal, de ce-ați fi aici otherwise.

Ok, iată cine e Francis Galluppi.

Pentru un debutant în regie, Galluppi abordează curajos și în forță un gen în care sunt toate șansele de a-ți rupe dinții. Ei bine, el rămâne cu the 32 full display ceea ce, dați-mi voie să cred, este o realizare.

Cvasimilitudini III.75: Ena Sendijarević (1)

Cei care ajung fără context la postarea asta, găsesc aici context ;)

Screenshot from Take Me Somewhere Nice (2019)

Screenshot from Sweet Dreams (2023)

Later edit: pentru a evita orice eventualitate am adus contexul aici

Are doar două filme la activ, dintre care unul - Sweet Dreams - se poate vedea la Festivalul Filmului European, în vreme ce pe celălalt, Take Me Somewhere Nice, adică debutul din 2019, vă sugerez să-l căutați (mă rog, vă pot îndruma dacă nu există repere).

Take Me Somewhere Nice este un road movie printr-o Bosnie în tranziție (ca-n bancul cu broasca țestoasă), parcurs și văzut prin ochii unei fete ce vine în țara natală a părinților pentru a-și vizita tatăl pe care, de fapt, nu l-a cunoscut niciodată. În timp ce ea și mama ei s-au refugiat în străinătate, el a rămas în Bosnia fără a se mai putea integra într-un peisaj ce i-a dat reject și l-a cazat pe un pat de spital cu o afecțiune în fază terminală.

Sweet Dreams, în schimb, este ceva mai static, deși tot o deplasare propune: în timp (începutul secolului trecut) și spațiu (Indonezia, colonie olandeză la acea vreme). Este tot o explorare a originii, a celei noi, pe care încearcă s-o înțeleagă prin filtrul alteritarului ce o adoptă forțat de împrejurări. Dacă vă aduce aminte de Pacifiction și tot ce a însemnat el, nu greșiți: stilul Enei Sendijarević aduce un pic cu al lui Serra, minus afectarea/artificialitatea (la care, de altfel, și el a renunțat parțial).

Ena Sendijarević are origini bosniace și trăiește la Amsterdam. În mod normal aș fi sărit acest detaliu biografic, nu-l sar pentru că este important: el funcționează nu ca o condiționare culturală, cât mai degrabă ca un adjuvant de perspectivă, fiindcă Ena Sendijarević mizează în ambele filme pe o abordare ce te lasă paf în anumite momente. Inițial am crezut că vinietele ei vizuale, unghiurile și viziunea ce le însoțesc sunt niște semne de punctuație într-o narațiune ce trebuie din când în când ranforsată. Am greșit!

Miza asta e prea mică, de fapt acele acolade ce schimbă dinamica dau seamă despre originalitatea și modul extrem de personal în care ea înțelege să facă film - realist (cu accente ușor grotești), pictural, distanțat, offbeat, sarcastic-satirizant - totul împachetat într-un clasic 4:3. 

Mie mi se pare o voce puternică, bine conturată în europeisajul actual și confortabil instalată în propria abordare, altfel spus confortabil înstilată. 

Caro diario (7)

Sevilla, '86: „Suntem finaliști! Am câștigat Cupa!”

Caro diario (6)

Room with a view. 

A room (not) of her own.