O conexiune din prima categorie (circumscrisă parțial celei de-a doua) am descoperit zilele trecute în două filme din zone culturale și geografice care, teoretic, n-ar trebui să favorizeze prea multe echivalențe: Bulk (r.: Ben Wheatley/2025) și Pee Chai Dai Ka/A Useful Ghost (r.: Ratchapoom Boonbunchachoke/2025).
În ambele lungmetraje, dar cu precădere în al doilea (care dezvoltă ideea substanțial și pe mai multe planuri, inclusiv unul asumat politic) ne întâlnim cu fantome ale unor oameni care au decedat la locul de muncă. Tratamentul aplicat nu este în registru horror, ci în zona comentariului social pliat pe comedia neagră (care permite o multitudine de instrumentări).
Numai că aici nu discutăm de simple trucuri sau ipostazieri narative. Abordarea în sine a fenomenului, transcultural și transmentalitar, iată, a generat o consistentă literatură de specialitate. Prin lentila antropologiei traumei spațiale (și a conceptelor înrudite precum hauntology sau geografiile fantomatice) accentul se deplasează din perimetrul paranormalului (la îndemână) spre modul în care o tragedie modifică permanent psihologia unui loc. Fantoma nu mai este un simplu element (light) horror, ci devine expresia psihologică și socială a unei nedreptăți înscrise în ziduri sau pe podele (vezi unul dintre screenshot-urile atașate).
Atunci când un muncitor moare într-o fabrică, pe un șantier sau într-o mină, spațiul respectiv își pierde neutralitatea fizică. El devine un spațiu traumatizat. Deoarece logica de tip capitalist cere ca producția să continue (adesea a doua zi, pe exact același loc unde s-a produs tragedia - exact asta avem în A Useful Ghost), se produce un conflict moral profund între management și angajați. Poveștile despre fantome apar exact în această falie: ele sunt modul prin care apropiații victimelor refuză să șteargă memoria celpr morți pe altarul profitului.
O carte de referință pe această temă este Ghostly Matters: Haunting and the Sociological Imagination (1997/reeditare: 2008) de Avery F. Gordon. De formație sociolog, autoarea postulează următoarea teorie: bântuirea este o forță socială reală ce apare atunci când o violență ascunsă sau o nedreptate din trecut (cum ar fi un accident de muncă mușamalizat sau ignorat) continuă să interfereze (în diverse forme) cu prezentul.
În cele mai multe cazuri din acest areal, fantoma nu vrea să sperie, ea cere atenție. Fantoma este un semn că structura socială/organizațională este bolnavă și că acolo există o traumă nerezolvată. „Bântuirea este modul în care viața ne face să știm că ceea ce s-a întâmplat înainte nu a trecut cu adevărat”, notează Gordon.
Alt autor care se ocupă de fenomen este Marc Augé (antropolog francez), pe care l-am mai citat pe blog. În lucrarea lui de căpătăi (Non-Lieux, Introduction à une anthropologie de la surmodernité/1992)), el vorbește despre „non-locuri” (autostrăzi, aeroporturi, fabrici, șantiere), adică spațiile prin excelență impersonale. Decesul unui muncitor transformă un astfel de „non-loc” într-un topos antropologic intens, încărcat de istorie, durere și memorie.
Aș putea dezvolta, nu e nici locul și nici nu vreau să țin lecții deschise sau altele asemenea, le găsiți la alții dacă țineți cu tot dinandinsul. Prefer să survolez ideile astea pentru a vă face și vouă poftă și pentru a vă îndemna să faceți ori de câte ori aveți ocazia traseul ăsta în dublu sens: film - carte, carte - film.