I love Bianca!

Obligat de niște împrejurări completamente cretine, revăd as I write and as you read Lars and the Real Girl (r. Craig Gillespie/2007). Am râs atunci și nu prea, acum râd ca un turbat (bine, nu e râsul meu, dar ce dracu' să fac?). Ryan Gosling merita un Oscar pentru rolul dipsomanului de-aici îndrăgostit de o păpușă din latex (oricât m-am străduit, n-am putut face abstracție de rolul lui Peter Sellers din Being There). 

De altfel, dacă rămâi cu ceva din filmul ăsta (nu-i obligatoriu să rămâi cu ceva dintr-un film, vorbeam și eu așa...), atunci asta e ideea: niciodată nu e foarte clar cine e mai sărit de pe fix - individul sau societatea? Un simplu efort sinaptic ne duce la concluzia că dacă societatea e prin bălării, atunci individul nu face decât să se adapteze. Iar Lars and the Real Girl taman asta ne arată, cu un umor absolut dement pe alocuri.

Vedem că încă nu-l vedem!

Iată că a început un nou Cannes şi filmul lui Gaspar Noe, Enter the Void/Soudain le vide, prezentat anul trecut acolo, încă nu a ieşit în lume. În condiţiile în care mai toate producţiile proiectate acolo, în 2009, sunt deja pe DVD, despre Enter the Void nu se ştiu prea multe (mai un festival, mai un limited release, dar nimic pe scară largă). Unii spun că la toamnă s-ar putea să fie pus, în sfârşit, în circulaţie, alţii sunt sceptici şi în legătură cu acest termen. Fact is: pentru mine, deşi vechi de un an, filmul lui Noe a devenit deja just can't wait-ul anului în curs. Până când va fi să fie, daţi o tură aici şi-om mai vorbi după.

Ah! Are trailer. Măcar atât!

The latest Pacino (so far)

You Don't Know Jack (r. Barry Levinson/2010)

(film de televiziune produs de HBO în care Pacino e Jack "Dr. Death" Kevorkian, controversatul medic adept al sinuciderii asistate; din distribuţie mai fac parte Susan Sarandon, Danny Houston şi John Goodman - din nou magistral)

O descindere în iad

Benicio del Toro în 21 Grams (dir. Alejandro González Iñárritu /2003)

(asta după ce în urmă cu câteva clipe îl beştelise pe Dumnezeu: I gave Him my life, and He betrayed)

E de-ajuns să priviți în ochii lui Benicio del Toro pentru a vă face o idee despre condiţia umană. Şi, eventual, pentru a înțelege cât de funciarmente decisiv în transformarea sau evoluția unui actor e un regizor cu har. De la 21 Grams încoace nu l-am mai văzut pe del Toro în stare să moară cu un personaj de gât aşa cum o face aici întrupând omul învins de animalul dinăuntru (în Che se apropie cât de cât, deşi mie-mi pare copleșit de miză). Personajul său (Jack Jordan) nu trăiește o simplă criză mistică, nu e într-o derută existențială accidentală, nu e un periferic persecutat iremediabil de soartă. Nici pomeneală!

Jack Jordan e omul prin excelență, omul neretușat, omul în tot ce are el mai abject, dar și mai demn de admirat. Spre deosebire de toți ceilalți protagoniști, el dă rolului său acea adâncime ce-l face insuportabil. Sunt momente când nu te poți uita la el pentru că te vezi pe tine așa cum nu vrei să te vezi. E oglinda necruțătoare căreia preferăm să-i întoarcem spatele, fiindcă ne arată latura aceea neșlefuită, brut(al)ă, pe care cei mai mulți dintre semeni o neagă cu strășnicie, căreia vor să-i rupă grumazul ca la puii de găină, să facă abstracție de ea, s-o uite eventual. Ei bine, ghinion! Nu se poate! Fiara abia de se lasă îmblânzită, de omorât nici nu poate fi vorba. 

În lupta asta străluceşte del Toro: personajul său trăiește paroxistic incertitudinea vieții sub forma unui iad personal din care caută cu disperare să iasă. Zadarnică-i truda! Izbăvirea nu o aduce nici fuga, nici moartea, care tot un fel de fugă e. La izbăvire se ajunge pe alte căi: să înduri, să cari în cârcă munți de sare, să treci prin chinuri de ocnaș. Unul din ultimele cadre demonstrează această teorie.
----------------------------------------------------------------------

„I want to share what this film basically means to me: is a film about love, about death, is about guilt, but above all of these things is about forgiveness and redemption. These are some matters that I love to explore in human nature. (...) In this film I explore something that has obsessed me all my life, since I was ten years old. I have an obsession with death and the concept of eternity that we will never return to see a tree, or a sunset, or a flower, or your father or your son's face.. Never! That concept of eternity can get me crazy.” (mărturisiri extrase din bonusul oferit pe DVD; sursa screenshot-urilor e tot DVD-ul).

Exemplar!

Sorry, Ad. Nu mă pot abține. Mi-a plăcut textul tău, drept pentru care trebuie să-l mai vadă și alții. Părerea mea ;)

A very serious & outspoken man

Despre filmele indie:
"I'd just as soon do a big-budget movie as an independent one. Sometimes the independent movies can get a little too arty-farty. You watch the IFC Channel and you want to throw up."

Despre viața la blockbuster:
"I'd just come off working on The Wrestler, which had no budget and I didn't even have a chair to sit in. I remember the first day on Iron Man 2 I said, 'Can I have a cappuccino,' and they said, 'Which kind would you like?'"

Despre starurile de mucava:
"You can be less than mediocre and be a f--ing movie star. I have respect for very few actors and actresses. Some of them get a lot of acclaim but just because their movie made $200 million at the box office; they still suck. I got no respect for them and I used to let them know it."

Aici găsiți restul (se ia, nu se dă)!

Screen spleen

John Doe: What sick ridiculous puppets we are / and what gross little stage we dance on / What fun we have dancing and fucking / Not a care in the world / Not knowing that we are nothing / We are not what was intended.