Obligat de niște împrejurări completamente cretine, revăd as I write and as you read Lars and the Real Girl (r. Craig Gillespie/2007). Am râs atunci și nu prea, acum râd ca un turbat (bine, nu e râsul meu, dar ce dracu' să fac?). Ryan Gosling merita un Oscar pentru rolul dipsomanului de-aici îndrăgostit de o păpușă din latex (oricât m-am străduit, n-am putut face abstracție de rolul lui Peter Sellers din Being There). De altfel, dacă rămâi cu ceva din filmul ăsta (nu-i obligatoriu să rămâi cu ceva dintr-un film, vorbeam și eu așa...), atunci asta e ideea: niciodată nu e foarte clar cine e mai sărit de pe fix - individul sau societatea? Un simplu efort sinaptic ne duce la concluzia că dacă societatea e prin bălării, atunci individul nu face decât să se adapteze. Iar Lars and the Real Girl taman asta ne arată, cu un umor absolut dement pe alocuri.