Juxtapuneri (XXII)

Aduse cu poşta (courtesy of c.p., un cititor al blogului)
Mulţumesc!

«„Mama, vorbindu-mi, mă-nvăța subt pom./.../ În dosul soarelui, acolo-i Dumnezeu”: nici nu mai trebuie să spun ce și cum-ul. Interesant este că poezia tinde să acopere (sau vreau eu să acopere?) și alte aspecte din filmul lui Malick.
De pildă, „Dragi copii, ieșiți din crâng/și bucurați-vă ca mieii-n jurul meu” - pentru secvențele atemporale care-au bulversat ochii vesticilor, în veme ce „Când eu de negrul, el de albul nor,/ne-om dezbrăca, pe lângă Dumnezeu/noi ne-om juca, și umbră-i voi ținea/ca să îndure bucuria” - ar putea explica relația băieţilor/fraţilor, presupunând că aș pune „Sunt negru; o, dar sufletul mi-e alb” în gura lui Jack. 

În fine, cireașa de pe tort e opinia că The Tree of Life ar putea sta foarte bine sub paradigma lui „Eu voi fi/atunci ca el, și el mă va iubi.”»

Versurile fac parte din poemul Micuțul negru de William Blake, tradus din germană de Lucian Blaga (Patru milenii de poezie în tălmăcirea lui Lucian Blaga, pp. 105-106)

Cvasimilitudini (LIII)

Screenshot from Desperately Seeking Susan (dir. Susan Seidelman/1985)

Screenshot from The Hudsucker Proxy (dir. Joel Coen/1994)

R

Într-un alfabet personal şi ultrasubiectiv al actriţelor din lumea-ntreagă, am rezervat R-ul pentru Emmanuelle Riva. Iar în cel al personajelor, E-ul e pentru Elle, rolul ei din Hiroshima, mon amour. De Resnais. Apropo de acel film, nu mai ştiu ce critic francez a spus, dar ştiu sigur că a spus: „Într-un anume fel, Hiroshima e un documentar despre Emmanuelle Riva”.

Numai cine l-a văzut, dacă l-a văzut, poate să mute vorbele astea, să le combată. Şi doar cu argumente, musai!

„All good people read good books” (20)

Screenshot from Tutti i santi giorni (dir. Paolo Virzì/2012)

„Umbre mişcătoare...” (I)

Screenshot from Les Biches (dir. Claude Chabrol/1968)

Filmul lui Chabrol e o explorare în patru capitole a arhitecturii fragile a unui menage a trois. Subiectul e mai mult decât o faţadă, aşa cum Les Biches e mai mult decât un film: e esenţializarea La Nouvelle Vague în faza sa de maturitate.

Cvasimilitudini (LII): Double H (sau unde se întâlnesc discipolul şi maestrul)

Pe terenul suspansului paroxistic şi-al naturalismului visceral, insuportabil.

Hitchcock. „Always make the audience suffer as much as possible.”

Screenshot from Psycho (dir. Alfred Hitchcock/1960)

Haneke: „The ideal film scene should force the spectator to look away.”

Screenshot from Amour (dir. Michael Haneke/2012)

Trei mituri americane fondatoare, o singură personificare:

Daniel Day-Lewis. Un actor european. Britanic. Irlandez. Şi o troică regizorală transetnică de pus în ramă: Mann - Scorsese - Spielberg. Fără pretenţia de a reinventa roata şi în acelaşi timp fără a simplifica excesiv lucrurile se poate spune, totuşi, că asta e, în esenţă, America!

The Last of the Mohicans (1992)

Gangs of New York (2002)

Lincoln (2012)

După cum se poate vedea, câte un rol de genul ăsta la zece ani. Pentru Lincon a fost răsplătit cu un Oscar, al treilea din carieră, performanţă deocamdată singulară la secţiunea rol principal masculin. La feminin, ştacheta e şi mai sus, Katharine Hepburn fiind deţinătoarea a patru statuete (1934, 1968, 1969, 1982)!