„When someone else is driving, I'm scared.”
(Mario/Yves Montand)
Screenshots from Le salaire de la peur (dir. Henri-Georges Clouzot/1953)
Ursul de Aur la Berlin, Marele premiu la Cannes si BAFTA pentru cel mai bun film in 1955. Cult. Film de referinţă al cinematografiei franceze pre-Nouvelle vague, ultima redută clasicistă în faţa iminentei invazii a rebelilor conduşi de Godard şi Truffaut, film-vehicul şi la propriu, şi la figurat pentru Yves Montand, a cărui carieră efectiv a explodat (joc de cuvinte irepresibil) după această apariţie brizantă. Se poate spune, fără a greşi prea mult, că acesta e primul rol cu adevărat serios din CV-ul lui, însă dacă pentru el era abia începutul, pentru Clouzot era practic sfârşitul.
Chiar dacă Les diaboliques, lansat doi ani mai târziu, are destule puncte comune cu acesta şi chiar dacă Truffaut zice în Les films de ma vie că Le Mystère Picasso (un documentar din '56) e peste Le salaire..., filmografia lui Clouzot intră în declin. Apelând la un celebru (şi tocit) adagio, timpul nu mai avea răbdare cu el, căci Godard şi ceilalţi congeneri furioşi, inclusiv Truffaut, vor lua pe sus filmul francez, pustiind totul în jurul lor.
În 1977, William Friedkin avea să vină cu un remake, Sorcerer, şi paradoxal sau nu, sunt destule voci care spun că depăşeşte originalul. Ceea nu s-a afirmat despre Cent mille dollars au soleil (dir. Henri Verneuil/1964) şi Violent Road (dir. Howard W. Koch/1958), care împrumută din original, însă pe sărite.
Chiar dacă Les diaboliques, lansat doi ani mai târziu, are destule puncte comune cu acesta şi chiar dacă Truffaut zice în Les films de ma vie că Le Mystère Picasso (un documentar din '56) e peste Le salaire..., filmografia lui Clouzot intră în declin. Apelând la un celebru (şi tocit) adagio, timpul nu mai avea răbdare cu el, căci Godard şi ceilalţi congeneri furioşi, inclusiv Truffaut, vor lua pe sus filmul francez, pustiind totul în jurul lor.
În 1977, William Friedkin avea să vină cu un remake, Sorcerer, şi paradoxal sau nu, sunt destule voci care spun că depăşeşte originalul. Ceea nu s-a afirmat despre Cent mille dollars au soleil (dir. Henri Verneuil/1964) şi Violent Road (dir. Howard W. Koch/1958), care împrumută din original, însă pe sărite.