După lovitura de stil(et) în plexiglasul obișnuințelor și comodităților noastre de receptare, am numit aici episodul 8, unul care va fi la nesfârșit analizat și mai ales copiat de acum înainte (și înapoi), Lynch & Frost reînnoadă acțiunea din punctul unde o lăsaseră la dospit în partea a șaptea.
No alarms & no surprises, vorba cântecului, doar o pendulare aritmică între cele două lumi (aici și dincolo) din a căror ciocnire își trage seva tot serialul. Din perspectiva asta resurecția lui Cooper cel rău e perfect normală și e doar o chestiune de timp până cei doi se vor întâlni... Cu ce consecințe, putem doar bănui.
În ciuda unei cursivități oarecum previzbile, n-am avut de-a face totuși cu o plimbare prin parc. Când nu întortochează planurile în maniera-i perplexantă binecunoscută, Lynch aruncă tot soiul de replici-șaradă: unele sunt bombe cu efect întârziat, altele pur și simplu diversiuni (am mai atins subiectul, nu insist). Acestora din urmă le-aș zice chiar di-versificări cu rimă albă. Puse cap la cap (cronologic sau aleatoriu), ceea ce am și făcut, generează un veritabil poem dadaist ce stă în picioare independent de mediul din care sunt extrase versurile. Bine, eu am amestecat puțin marfa și banii, dar e pour la beauté du geste.
I-am zis Two Coopers (titlul mi-a fost oferit de Hawk)
Yours truly, David Lynch