Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

duminică, 11 mai 2014

"Four is what...?" (47) [The Double]

colaj: cinesseur
Simfonie cromatică pentru un roman neterminat. Romanul îi aparţine lui Dostoievski. Filmul, lui Richard Ayoade, cineast britanic cu mamă norvegiană şi tată nigerian, cunoscut pentru Submarine ca regizor şi pentru rolul din serialul The IT Crowd ca actor. Eclectismul ar fi numitorul comun al vieţii şi operei sale. So far! Explicitez mai departe.

Un tânăr şi şleampăt funcţionar (Jesse Eisenberg), rotiţă invizibilă într-un aparat birocratic opresiv. Depersonalizant. Orwellian. Kafkian. Brazil-izat. Micro-schizopolis. Excesiv de timid şi retras, multe ticuri, tendinţe maladive de lichefiere în prezenţa altor fiinţe umane, în special a femeilor. Mai precis a femeii de care e amorezat în sinea lui, o colegă de job aparent blajină (Mia Wasikowska). Pasionată de pictură în afara orelor de program. Spaţiu privat depersonalizat, tranzitiv, tranzacţional. O mamă internată în azil. Gadget preferat: telescopul. Folosit pentru spionarea pasivă a subiectului adoraţiei sale. Element disruptiv: angajarea în agenţie a unui tip care-i seamănă perfect. Fizic. Altfel, complet diferit: expansiv, popular, relaxat, ladies' man. Un alter ego, în fond. A better self wannabe. Externalizare a fricii şi responsabilităilor, splitare a personalităţii. Monadă multiplicată cu doi. Coşmar perfect, climatizat.

Am rezumat fără verbe The Double, comedie neagră intens(iv) colorată, complet diferită de Enemy, care trata tema dintr-o perspectivă aproape filosofică (o să detaliez într-un post viitor). Culori tari. Suprasasturate. Reflexii metalizate uneori. Unghiuri a la Wong Kar Wai, fetişizare a detaliilor şi uz al muzicii în aceeaşi manieră wkw-iană. Dacă Wong îşi ilustra poveştile cu hituri occidentale din anii 60-90 (sau cu prelucrări locale ale acestora), Ayoade alege piese pop-folk japoneze. Interpretate, în fond, de imitatori ai artiştilor occidentali (în cazul de faţă, Kyu Sakamoto şi Jacky Yoshikawa & His Blue Comets). Tonomatul e şi el prezent. Există şi muzică originală. Compusă de Andrew Hewitt. Diegetică, de regulă. Cadrele sunt stilizate, bibilite la milimetru. Ecleraj low key, atmosferă claustrofobică, geometrizată expresionist. Ayoade e un tip care şi-a făcut temele. Nu doar că mi-a captat curiozitatea, dar mi-a câştigat şi atenţia ;)

P.S.: Pe lângă temă (doppelganger), mai există o singură asemănare între The Double şi Enemy: galbenul muştarizat din câteva scene de interior, precum astea două.

Screenshot from Enemy
Screenshot from The Double
More screencaptures (slideshow best viewed in full screen mode/click the speaker button on the upper left corner if you want music to be played):