The Follow (WKW)

Fără prea multe cuvinte, The Follow, "bijuteria" realizată de Wong Kar Wai pentru seria BMW The Hire, pe un scenariu de Andrew Kevin Walker (scenarist la Se7en), cu Clive Owen, Mickey Rourke, Forest Whitaker şi Adriana Lima şi cu Harris Savides (director of photography), responsabil cu hipnotismul vizual şi aici şi în filmele lui Gus van Sant (Finding Forester, Gerry, Elephant, Last Days, Milk), dar şi în Birth, Zodiac sau Whatever Works.

Cei care-l ştiu & iubesc pe WKW vor mai remarca subtilele aluzii la un Hitchcok clasic - Vertigo - şi superba melodie, Unicornio, cover, cum altfel?, după Silvio Rodriguez, muzicant cubanez de legendă (în film cântă Cecilia Noel).

Şi mai merită reţinută replica asta: There's always something waiting at the end of the road. If you're not willing to see what it is, you probably shouldn't be out there in the first place.

Amintirile și scrierile unei foste Catwoman

credit foto: photobucket.com

Julie Newmar, prima Catwoman rămasă în imaginarul cinefilo-erotic colectiv, preponderent american, deși cronologic vorbind n-a fost prima. Avantajul ei se datorează apariției în 13 episoade din prima serie TV Batman (1967). Frumoasă, sexy, deșteaptă și cu un pronunțat simț al umorului - dovadă și fotografia postată aici - Julie Newmar și-a trăit anii de glorie în deceniile 6 și 7 ale secolului trecut prin câteva zeci de roluri, majoritatea în producții tv de larg consum. La ora actuală e o respectabilă doamnă care-și publică amintirile (și nu numai) pe site-ul personal. De care are mai multă grijă decât ne-am putea închipui.

Iată ce povestește cu mult aplomb și vocabular adecvat despre filmările pentru un videoclip pe care nu pot să-l integrez aici din cauză de copyright: 

By the second night, real trouble arose. I held the producer in my arms as he wept, crying over the cost of everything, from the overtime, to the out-of-control exuberance and excess. George Michael saved the day by paring the production down from 100 super models to three of us. I was left, along with Linda Evangelista in her white furs, and that wild must-see motorcycle girl.

After flying First Class Air France, I was an American in Paris who felt like a girl just off the farm, barefoot at Tiffany’s, unaccompanied, awkward and out-of-step. I was suddenly witnessing and experiencing the best in the world, in fashion, taste, flowers, everything in the inner world of Parisian haute couture. And it was stupefying.

(...) One wall held all the sketches and the lineup for each girl, with barely enough time to change in between. Hysterics were normal at show time. Nude girls, three or four assistants to each one. Hair and make-up was first and tediously long! I wore two, or was it three, deep red wigs, with Thierry’s black rubber lace gown, which later was stolen and turned up in Watts in Los Angeles (or was I hearing too many stories?). It was valued at $70,000. I wore it for my 15 second appearance at the finale of “To Wong Foo Thanks for Everything, Julie Newmar.”

Totuși, zice doamna Newmar, versiunea promovată de George Michael pentru Too Funky e mai slabă decât cea a lui Thierry Mugler, responsabil de tot dezmățul: Everyone should see Mugler’s uncut version of the George Michael video. It’s wildly different, altogether tantalizing, and way off the charts with its diamond-heeled debauchery.

L-am văzut și eu și-l postez, pentru că - ați ghicit! - are dreptate!

She's a Lady!

She's got style, she's got grace, she's a winner. She's a Lady. She's 49. Happy Birthday!

- imagini din Assassins, one of my guilty pleasures -

Sleuth: remake high tech

"Îi recunosc doar meritul de a-l fi deghizat atât de bine pe Jude Law la un moment dat, unele unghiuri de filmare şi capacitatea de a rezista ca film fără vreo apariţie feminină* live prin el. Să zicem că-i mai recunosc consecvenţa de a-l fi livrat pe Jude Law în roluri odinioară jucate de Michael Caine..." Asta îmi scria un prieten după ce a văzut Sleuth, povestea unui autor de bestseller-uri polițiste care-și suspectează soția de adulter cu un actor mai tânăr.

Sleuth. 2007. Remake. În 1972, Andrew Shaffer a scris piesa de teatru-sursă. În acelaşi an a "lucrat-o" pentru Joseph L. Mankiewicz (câteva borne: All About Eve, The Barefoot Contessa, Cleopatra, The Quiet American). Sleuth avea să fie ultimul său film. Până în 1993, când a închis ochii, a stat departe de platouri. Rolurile principale în versiunea princeps le-au deţinut Laurence Olivier şi Michael Caine.

După 35 de ani, sir Harold Pinter confecționează un scenariu based on, păstrând din materialul original doar liniile de forţă care pun în valoare protagoniştii, loviți și ei de minimalismul dramaturgic-chirurgical: dacă distribuţia anterioară număra cinci inși, inclusiv o femeie, acum au mai rămas doi (hai trei, dacă-l numărăm și pe el, plasat autoironic într-un rol periferic). Ambii masculi, pretext ideal pentru a strecura niscai gay undertones spre sfârșit, add-on a cărui introducere mi s-a părut forțată atât ca subplot, dacă asta era ideea, cât şi ca diversiune vizuală. Michael Caine face rolul lui Olivier, iar în rolul lui Caine, deja v-am zis, e… Jude Law. Regia: Kenneth Branagh.

Branagh n-are probleme cu astfel de transpuneri. E în elementul său. Vreau să spun că n-are probleme în a le teatraliza cu stil (design interior high-end, tehnologie futuristă & lumini asortate inclusiv cu trăirile personajelor) și metodă (decupaj, quiproquo-uri, replici cu miez reactiv). Simplu spus, modul în care le utilizează/dozează îl desparte de cei care fac teatru filmat încercând să facă film. Schepsisul, așadar, nu e acţiunea (care poate duce oriunde sau se poate sfârși aproape oricum!), ci dialogul. Duelul verbal obturează duelul fizic. Nici nu-i greu cu versatilul & polivalentul Caine trimis pe un front pe care-l cunoaște la perfecție. Nu degeaba Pauline Kael spunea că Michael Caine reprezintă în arta actorului de film cam ceea ce reprezintă Jean Renoir în arta regiei. Ori arta asta o cunoaște și Branagh, cum cred că știe, intuitiv dacă nu ad litteram, următorul postulat al lui Renoir: „Regula de aur a unui film «comercial» stă mai ales în faptul că nu trebuie să surprinzi publicul decât fizic”. Branagh nu ne surprinde fizic, dar nici nu comite vreo capodoperă! Sleuth e doar o demonstrație agreabilă de măiestrie în regim de austeritate și unitate dramatică.

*Nu luați în seamă ce zice imdb.com! Genericul de final nu creditează nici o actriță în film (am detașat un screenshot și l-am atașat aici).

(click image to enlarge)

Happy Birthday, dear Mr. Allen!

Screenshot from Manhattan (1979)

"- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea." (Platon - Republica)

Poate că alăturarea e forțată pentru gustul unora, însă nu asta e ideea (sau informația) ce trebuie reținută. Ce trebuie reținut e că Woody Allen împlinește azi 74 de ani și că, pentru simplul fapt că el există, trebuie să (îi) mulțumim și să-i dorim ani mulți de-acum înainte, mulți și prolifici. Nu de alta, dar nu-s mulți care să lucreze pe principiul "anul și filmul" respectând și criteriile de calitate. În 2010, "moșul" va livra o nouă producție - You Will Meet A Tall Dark Stranger (un titlu promițător!) - în care i-a reunit pe Anthony Hopkins, Naomi Watts, Antonio Banderas, Josh Brolin și Freida Pinto (din Slumdog...).

Odysseus (a film by Fritz Lang)

„The gods have not created man. Man has created gods.” (Fritz Lang)

Imagini din Le Mépris (un film de Jean-Luc Godard)

Mo money, mo problems

Un interesant top 10 al celor mai spectaculoase rateuri în materie de încasări din ultimii 10 ani alcătuit de Reuters. Vorbim, desigur și în general, de producții costisitoare și super-costistoare ce au făcut găuri adânci în buzunarele/conturile finanțatorilor. Dintre cele 10 megaflop-uri am văzut doar Grindhouse (nu în forma lui inițială, ci pe bucăți - Death Proof și Planet Terror, așa cum le-a distribuit în afara Americii, producătorul David Weinstein, în încercarea de a-și mai scoate cumva pârleala).