Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

06 noiembrie 2012

„All good people read good books” (15)

Screenshot from Naked (dir. Mike Leigh/1993)

„Naked is the angriest, most bitterly critical attack on the false values of society that Mike Leigh, Britain’s constant chronicler of the tragic comedy of desperate lives, has ever made. Its audacity is that the attack is mounted through a central character of whom few would approve.” (Derek Malcolm - Criterion/Film Essays)

05 noiembrie 2012

În ceaţă nu sunt eroi

Ceaţa rece, victoriană, învăluind într-o o mantie de vălătuci flenduriţi, translucizi, castelul mohorât din The Others... Fantome, voci, spectre, duhuri, zgomote venind de te miri unde. Greu de spus cine sau ce are substanţă, cine sau ce e iluzie.


04 noiembrie 2012

Double S: Sayles & Springsteen



Privit cu superficialitate, acest videoclip pare unul din multele. Dacă îl privim aşa cum merită, vom găsi o excepţională lecţie despre cum se folosesc culoarea, sunetul, mişcarea camerei, străzile în regim nocturn, automobilele şi cadrele de 1.37 (the Academy ratio). Bonus: acel „I'll see ya" îngânat de Springsteen către o doamnă pe care noi nu o vedem deloc (probă de curaj la acea vreme să speculezi farmecele unei doamne... prin detalii aparent neutre, chit că opţiunea asta are o logică internă perfect fundamentată). Autor: John Sayles (Pour les cinesseurs!)

03 noiembrie 2012

Words like violence break the silence


David Mills: What do you got?
William Somerset: A dead dog.

John Doe: I didn't do that!

Mi-aduc aminte ca acum: la secvenţa asta lumea a râs. De fiecare dată reacția a fost aceeași. Publicul a râs. Poate și pentru că era un moment de liniște, un time out necesar după un tur de forță infernal, prima oară când se ieșea la lumină, into the great wide open, prima oară când revărsarea de apă și crime părea că va conteni. Era și o diluare dibace a tensiunii gata să se reverse dincoace de ecran. Fincher era un newcomer atunci, nimeni nu știa până unde e dispus să meargă. Nimeni nu anticipa celălalt potop.

La vremea difuzării în România, am văzut Se7en de vreo opt ori. Una după alta. De fiecare dată descopeream altceva, descifram sau aveam iluzia că descifrez noi sensuri. Știam replicile pe dinafară, mă poziționam de partea lui Somerset (Morgan Freeman într-unul din rolurile care i-au redefinit cariera, în siajul celui din Shawshank Redemption), dar Kevin Spacey și-al său John Doe mă cucereau invariabil (în definitiv, unele lucruri nu pot fi rezolvate decât prin acele metode, problema e cine ne dă dreptul să le folosim; răspunsul: nimeni), observam reacțiile celor din sală și găseam amuzant faptul că erau de fiecare dată aceleași în raport cu anumite scene. Cum spuneam: la asta lumea a râs. De fiecare dată!

02 noiembrie 2012

Lexicon Wong Kar Wai (9)

Maggie Cheung (his muse) in As Tears Go By (1988). This is Wong Kar Wai's debut feature: a visceral, idiosyncratic gangster film inspired by Martin Scorsese's Mean Streets.

01 noiembrie 2012

Experimentele unui gambler bătrân şi genial

La câte filme haute couture au fost anul ăsta în competiţie la Cannes nu-i de mirare că Palme d'Or-ul a fost decernat unui film clasic (ca structură): Amour. De Haneke

Unul dintre acestea e Vous n'avez encore rien vu al lui Alain Resnais, văzut în cadrul Festivalului de Film Francez (şi aici au fost mici probleme organizatorice, cum altfel?, dar nu mai zic nimic că iar îmi sar în cap tot soiul de deştepţi). Filmul ăsta e încă o dovadă că Resnais, la cei 89 de ani ai săi, continuă să rămână un gambler pus pe hărţuit convenţii conceptuale. În cazul de faţă, a luat două piese de teatru de Anouilh (Eurydice + Cher Antoine ou l'amour raté), a invitat 13 actori de primă mână (de la Sabine Azéma, care îi e şi soţie, la Michel Piccoli sau Mathieu Amalric) şi i-a pus să evolueze funcţie de două coordonate, savant interferate: deconstrucţia narativă şi anularea coerenţei spaţio-temporale. Rezultatul e o investigaţie a relaţiei dintre teatru şi film în patru acte, fiecare cu slăbiciunile şi punctele forte aferente. Cu alte cuvinte, meta-teatru vs. meta-cinema, un duel între două produse hibride al cărui deznodământ Resnais îl lasă deschis.

P.S.: Filmul despre care v-am vorbit pe ffwd a fost proiectat într-o retrospectivă dedicată iconoclastului cineast alături de producţii mai vechi (Muriel ou Le temps d'un retour şi L'année dernière à Marienbad) şi mai recente (Coeurs şi Les herbes folles).