Cvasimilitudini (LXX) [Angry Birds]

Screenshot from The Birds (dir. Sir Alfred Hitchcock/1963)

Screenshot from Damien: The Omen II (dir. Don Taylor/1978)

Juxtapuneri (XXVI) [Logouri dezvrăjite]

„Până să-şi înceapă viaţa cu Padma, n-a ştiut mare lucru despre Los Angeles, în afară de clişeul că era locul unde se năşteau iluziile. Mult timp a crezut că logoul de la Twentieth Century Fox era o clădire reală, n-a ştiut că leul MGM căsca, nu răcnea, şi a vrut să afle în ce lanţ muntos era situat era muntele Paramount. Cu alte cuvinte, a fost la fel de credul ca majoritatea împătimiţilor de film, chiar dacă el crescuse într-un oraş la fel de important pentru producţia de filme ca şi Hollywoodul, şi adevărul e că ar fi trebuit să fie un cinic iniţiat şi versat, care să nu vrea decît să discrediteze autopromovarea, trufia, cruzimea şi înşelăciunea din branşă. Dar, în schimb, s-a lăsat dus de nas de tot ce ţinea de loc, de toată vrăjeala cu amprentele din betonul din curtea Teatrului Chinezesc*. Ştia că felul în care i se modelase imaginaţia fusese influenţat de Fellini şi Buñuel, precum şi de John Ford, Howard Hawks şi Errol Flynn, de Şapte mirese pentru şapte fraţi, Cavalerii Mesei Rotunde şi Scaramouche, în aceeaşi măsură ca de Sterne sau Joyce...” (Joseph Anton: Memorii - Salman Rushdie, Editura Polirom, 2012, traducere de Dana Crăciun)

* Chinese Theater (Teatrul Chinezesc) este un cinematograf legendar din Hollywood, aflat pe bine-cunoscuta Walk of Fame

Three Reasons: Heaven's Gate

(via Criterion)

The Newsroom Countdown ## 4 [„That color's called blonde, Daniel, and it's nothing but trouble”]

Maggie Jordan (Alison Pill) in The Newsroom (Season 2, Episode 4: Unintended Consequences, directed by Carl Franklin)

Două subplot-uri se cam închid azi: aventura lui Maggie şi Gary Cooper („Is his name really Gary Cooper?”) în Uganda (ocazie cu care aflăm de unde sau de la ce i se trage ei noua freză) şi mini-odiseea Occupy Wall Street („Your movement sucks, Shelly”, goes Will - şi ca să parafrazez o replică din sezonul anterior - when Will says that, that's usually the end of the story).

De la 8 PM, ca de obicei, pe HBO.

Cvasimilitudini (LXIX) [Hands of... time]

Screenshot from The Man Who Wasn't There (dir. Ethan & Joel Coen/2001)

Screenshot from Only God Forgives (dir. Nicolas Winding Refn/2013)

The connection is now established: ştiam că am mai văzut cândva imaginea asta, înzestrată şi acolo cu funcţie iconică, mi se învârtea prin minte asemănarea, dar abia acum i-am dat de capăt (noroc cu ziua de naştere a lui Billy Bob Thornton)! Mai mult de-atât, şi între cele două personaje (Ed Crane & Julian) există o serie de asemănări evidente, de-ar fi să ne gândim numai la economia de cuvinte şi gesturile mecanice sau percuţia corporală redusă la minimum!

?

Acuma, între noi fie vorba, în câte din filmele „Noului Realism Românesc” aţi mai văzut scena asta? Nu ştiu dacă a dobândit valoare de trop, dar e clar că prin repetare asiduă se poate ajunge şi acolo. Până una, alta, o să-i spun scenă-mulinetă (pentru regizorii NRR). Ideală pentru firele narative subţiri.

Cum-necum, acestea sunt primele imagini în mişcare din cel mai recent lungmetraj semnat Corneliu Porumboiu, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism. Filmul va fi prezentat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Locarno (7 - 17 august) şi îi are în distribuţie pe Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sârbu şi Alexandru Papadopol (resuscitat, se pare, din bolgiile - horribile dictum - telenovelelor!) Dacă în Poliţist, adjectiv era clar încă din titlu despre ce se vorbeşte, în cazul de faţă povestea (?) se concentrează pe tribulaţiile unui regizor care încearcă să facă un film politic.

Cvasimilitudini (LXVIII) [Playing by ear]

Screenshot from Blue Velvet (dir. David Lynch/1998)

Screenshot from La migliore offerta (dir. Giuseppe Tornatore/2013)