Borsec
Viceroy 
Sony 
Câte ceva despre film, fără legătură directă cu topicul pe care îl consider mai interesant decât consideraţiile ce urmează:Ideologii comunişti şi proletcultiștii iubeau stejarul. În panoplia lor de clişee, acesta simboliza fie falnicul și semețul partid, fie chiar liderul acestuia ("stejar între stejari..."). Avem, deci, de-a face cu o reprezentare a rezistenţei şi biruinţei în fața vicisitudinilor din natură și de orice natură. Pupincuriştii români l-au plantat metonimic şi-apoi fizic în curtea conducătorului preaiubit. EL era stejarul (din Borzești, lui Horea şi, dacă s-ar fi putut, din grădina Edenului) cu brațe vânjoase și, cu o formulă din zilele noastre, rezistent la stres, cel care nu precupeţea nici un efort pentru a-şi (con)duce poporul pe noi culmi de civilizație și progres (pentru unii, mai îndărătnici, a coincis cu ultimul drum).
Și Lucian Pintilie are o relație specială cu stejarul. E un motiv recurent în filmele sale. Asta nu-l face, însă, comunist, ci neinteligibil. Uneori. Dacă în Balanța prezența și sensul sunt justificate, în După amiaza unui torționar mi-e greu să-i tâlcuiesc logic apariția chiar dacă:
- Franț Țandără (Gheorghe Dinică), tânăr vagabond cu simpatii bolșevice, își ucide tatăl (pentru o căciulă) și sora vitregă (nici el nu mai știe de ce) la poalele stejarului
- tot lângă stejar, povestind cinic şi rece grozăviile comise de-a lungul vieţii, se spovedeşte "alături" de fantomele trecutului său zbuciumat venite să-l bântuie ca-n teatrul elisabetan.
Din ce deduc eu, stejarul poate fi, prin urmare, expresia răului absolut - partidul comunist, în slujba căruia Franț a chinuit şi ucis sute/mii de oameni, dar și a martorului neutru & mut, neimplicat, impasibil, insensibil. Încerc să fac abstracţie de faptul că e plasat în inima câmpiei (pentru amatorii de geografie: în judeţul Giurgiu), fără nici o referire la felul în care a ajuns şi crescut acolo, în condiţii, teoretic, improprii. Bine, puteţi spune că mă cramponez de amănunte şi că nu văd dincolo de pădurea deasă a simţului comun, numai că şi aşa privite lucrurile, mie tot artificială mi se pare această acrobaţie semiotică.
Prin analogie aș putea zice că filmul lui Pintilie e (ca) o ghindă. Ghinda e fructul stejarului. În unele regiuni, se dă la porci. Unii cresc porci, spune Franț Țandără, cu auto-trimitere la ocupaţia sa actuală, superioară - ne dăm seama din voce - creșterii suinelor. El e cu albinele. Albinăritul e o ocupație ancestrală, postulează sec şi doct personajul pe care Pintilie îl numeşte simplu Profesor (Radu Beligan), un domn în vârstă vorbind teatral şi tehnic despre fizică şi apicultură (am decis să fac abstracţie și de faptul că, de data asta, ni se dă de înţeles că ei, victimă şi călău, s-au mai întâlnit şi că, acum, primul l-a iertat pe al doilea pentru relele tratamente îndurate). Tezism şi supratezism marca Lucian Pintilie, subliniat şi de cadrul de mai jos (întâmplător, cadrul final al filmului).
