Screenshot from Midnight Cowboy (dir. John Schlesinger, 1969)
Screenshot from That Evening Sun (dir. Scott Teems, 2009)
Jesus saves... Cel mai mic multiplu comun, vorba lui Baudrillard, pentru două producţii despărţite de 40 de ani. Filmul lui Schlesinger e cvasidickensian conceptual, în vreme ce filmul lui Teems e faulknerian (mai ales la nivel de conflict dramatic), însă amândouă developează prin ochii a două personaje picareşti America profundă (cu un plus pentru Schlesinger care aduce o prospeţime a observaţiei şi a apropierii de subiect tipic insulară). Mai precis, ambele sunt un soi de Don Quijote estranged.
Personajul lui Voight, sublim şi ridicol în aceeaşi măsură, eşuează în pulberea urbană, cu tranzistorul la ureche (azi ar avea căşti) şi maxilarele prinse continuu în gimnastica mecanică a mestecatului de gumă (a la Sir Alex Ferguson, iniţiaţii ştiu despre ce vorbesc!), în timp ce al doilea, încarnat maiestuos de Hal "Deep Throat" Holbrook (Oscar, în 2008, pentru rol secundar în Into the Wild) luptă, fără rost, împotriva tuturor, inclusiv a fiului său, pentru a-şi recupera pământul şi casa intrate pe mâna unor redneckşi puturoşi. În ultimă instanţă, atât Midnight Cowboy, cât şi That Evening Sun dau seamă despre două lumi (una zgomotoasă, cealaltă la polul opus) cărora li se măsoară cu instrumente diferite parametrii adânci ai singurătăţii şi alienării.
Două lumi în care Isus şi-ar găsi locul doar ca semn (când zic semn mă refer la accepţiunea dată de Baudrillard acestui cuvânt).
Personajul lui Voight, sublim şi ridicol în aceeaşi măsură, eşuează în pulberea urbană, cu tranzistorul la ureche (azi ar avea căşti) şi maxilarele prinse continuu în gimnastica mecanică a mestecatului de gumă (a la Sir Alex Ferguson, iniţiaţii ştiu despre ce vorbesc!), în timp ce al doilea, încarnat maiestuos de Hal "Deep Throat" Holbrook (Oscar, în 2008, pentru rol secundar în Into the Wild) luptă, fără rost, împotriva tuturor, inclusiv a fiului său, pentru a-şi recupera pământul şi casa intrate pe mâna unor redneckşi puturoşi. În ultimă instanţă, atât Midnight Cowboy, cât şi That Evening Sun dau seamă despre două lumi (una zgomotoasă, cealaltă la polul opus) cărora li se măsoară cu instrumente diferite parametrii adânci ai singurătăţii şi alienării.
Două lumi în care Isus şi-ar găsi locul doar ca semn (când zic semn mă refer la accepţiunea dată de Baudrillard acestui cuvânt).