Mai precis, Seth Rogen pe lista celor 5 din categoria Best Performance by an Actor in a Supporting Role. Prestaţia lui din 50/50 (dir. Jonathan Levine/2011) e una dintre cele mai articulate din câte am putut detecta în comediile americane recente unde, de obicei, vulgaritatea gratuită ţine loc de orice. E adevărat, şi personajul lui Rogen e înzestrat cu o doză relativ generoasă de grosolănie (de toate felurile, inclusiv sau mai ales misogină), însă tuşele în care e construit nu-s deloc grosolane, lucru mai rar întâlnit în bromantic dramedy-urile livrate de Hollywood (pentru comparaţie a se vedea unele producţii semnate Judd Apatow).
Ironia pe care o practică (mai din topor, însă mereu genuină) derivă din filosofia sa de viaţă, una extrem de pragmatică, orientată mai întotdeauna spre interesul propriu, chiar şi atunci când îşi ajută prietenul bolnav de cancer (un Joseph Gordon-Levitt extraplat ce aduce periculos de mult a Keanu Reeves, apropierea fiind clar în dezavantajul său). Nu-i obligatoriu să-i guşti poantele sau să-i accepţi punctele de vedere, însă modul în care se şi le exprimă n-are nimic artificial sau deplasat. E de-acolo, cum se spune. Şi, într-un fel bizar, Rogen e charismatic, confiscă prim-planul, obligându-te cumva să-l placi sau măcar să-i aştepţi rândul să-şi facă numărul.
****************************************************
Update (5.00 PM)
Nominalizările pentru Oscar 2012 sunt găsibile aici. După cum veţi putea observa, am pierdut pariul. Nu pot decât să mă bucur...!
****************************************************