Discursul memorabil pe care personajul lui Marlon Brando (Terry) i-l livrează fratelui său Charlie (Rod Steiger) în taxiul din On the Waterfront (dir. Elia Kazan/1954) e motivul pentru care am secvenţa de mai sus, însă eu vreau să vă îndrept atenţia spre un alt moment, delicat şi evanescent, care precede binecunoscuta tiradă. Nu e aici, o să v-o povestesc eu, însă e şi pe youtube dacă doriţi să mă verificaţi.
Excedat de reproşurile şi lamentările mezinului, Charlie scoate pistolul şi i-l îndeasă precipitat în coaste. Lui Terry ameninţarea îi pare fără noimă şi tam-nesamul ei îl ia prin surprindere. Nu se panichează aşa cum ne-am aştepta, poate. Se mărgineşte la a din cap asemeni unui om ce refuză absurdul insolit al situaţiei. Pe chip i se citeşte un fel de îngăduinţă dezolată, închide şi deschide ochii ca şi cum ar încerca să-l cruţe pe celălalt de ruşinea în care a plonjat şi repetă cu blândeţe: „Charlie... nu... Charlie”. Ştie că e o armă, vede asta cât se poate de limpede, dar i se pare aberant s-o ia în serios. Vorbele i se opresc în gât în timp ce privirea şi gesturile suplinesc blocajul verbal: Nu era nevoie de asta, nu era nevoie de aşa ceva, Charlie. Fratele său bate în retragere, stânjenit şi el de grozăvia gestului, secundele trec încet, una după alta, şir de furnici amorţite, iar în liniştea care se aşterne îl auzim pe Brando cum lasă să-i scape din coşul pieptului un fel de şuier plăpând ca aerul ce iese dintr-o minge atinsă de un ac, ca ultima suflare a unei păsări care-ţi moare în mână: „Wow”. Atât!
E, după mine, unul din marile momente de cinema pur şi de virtuozitate actoricească mai ales că - potrivit lui Brando - e o improvizaţie. Şi mai e, la un alt nivel, o epifanie care ilustrează perfect definiţia dată de Joyce în Stephen Hero: „o manifestare spirituală bruscă, fie în trivialitatea vorbirii sau a unui gest, fie într-o fază memorabilă a minţii înseşi”.
Ce urmează după acest „wow” eliberator nu e mai puţin important: „I coulda had class. I coulda been a contender. I coulda been somebody, instead of a bum, which is what I am, let's face it...”. Faimoasa arie a învinsului, a celui ce ar fi putut fi, ar fi putut să…