Tinereţe, haine grele!

Sunt de acord (şi) cu viziunea acestui tânăr domn regizor (Radu Potcoavă) despre cinemaul românesc din clipa de faţă: „Cred că din cinematografia românească lipsesc filmele de public făcute bine. Francezii sunt foarte tari pe zona asta, nemţii la fel, olandezii, ruşii nu mai vorbim… e cazul să ne străduim şi noi ceva mai mult să readucem oamenii în sălile de cinema. Şi eu m-am săturat de «dramele de bucătărie» complicate, de filme care încep după o oră şi după încă jumătate de oră intră brusc genericul, aceiaşi actori, aceleaşi subiecte… e prea mult.” Cu un amendament, însă: nu e deloc prea mult, nu s-a atins nicidecum vreun plafon al saturaţiei în materie de filme de artă. Problema e că din partea cealaltă nu vine mai nimic notabil. Din două motive: neştiinţa de a face filme comerciale decente (din toate punctele de vedere) şi lipsa curajului (sau a banilor) de a porni hotărât pe această cale (excepţiile ar fi Tudor Giurgiu şi, parţial, Dan Chişu, care volens nolens au luat curba asta cu toate roţile). E un tip de blocaj pe care Radu Potcoavă lasă impresia ca ştie şi poate să-l depăşească, lucru pe care eu i-l doresc din toată inima. După cum tot din toată inima îi doresc să fie mai atent la exprimare pentru că mă supără foarte rău derapaje de genul „a fost epic”.

„Epic” spun cei care folosesc „super” ca superlativ maxim, cei care merg la concertul Doamnei Gaga cu convingerea nedislocabilă că madama e „superfemeie” şi „supercântăreaţă” (au!) şi cei care, în general, văd linia orizontului lexical cam până unde pot întinde mâna. De la restul mă aştept la altceva, iar de la el, în special, aştept să facă acele filme de public la care visează şi pe cât posibil.să nu se exprime ca unele din personajele sale. Lejer, de vară, adică! Deşi aş putea spune şi agramat.