Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

miercuri, 8 august 2012

Antrenament cu public înainte de Holy Motors

Zice Letiţia (şi zice bine, frust, fermecător şi just) despre Mauvais sang, un film din 1986 de Leos Carax, film în care evoluează Binoche (pe vremea aia iubita regizorului) şi Piccoli, dar şi Julie Delpy într-un rolişor (co)lateral. Las textul aşa cum l-am primit: fără diacritice. Absenţa lor nu împiedică lectura. O potenţează.

Cand a inceput, mi-a urlat in cap alarma: Godard (am asa ceva instalat de anul trecut, de cand am vazut Film socialisme). Am crezut (in ciuda a ceea ce stiam) ca e un film de-al lui. Ah! Apoi nebunia patrunzatoare a cadrelor m-a izbit din plin si nu am mai vrut sa ma uit deloc la el, am simtit ca o sa ma prinda intr-o vraja ca nici un alt film de pana atunci. Si asa a fost. Ca un fel de prelungire placuta a ceva ce stii ca nu o sa dureze decat putina vreme, deci o placere dureroasa. Tocmai de-aia nu am putut sa il vad fara intreruperi, ca sa prelungesc momentul pana la final si uneori ca sa-mi dau timp sa asimilez, cumva, ce vedeam.

Mi-a placut enorm, enorm, enorm, intr-un fel in care nu mi-a placut niciodata un film pana acum si nu pot sa zic ca e filmul meu preferat tocmai de-aia, ca nu e comparabil cu nimic (daca ar fi sa il compar cu ceva, e caietul meu magic in care am desene, idei, paragrafe etc). E de o frumusete inefabila, cumva, e asa ca un vis, ca o chestie la care ma uit si numai eu o vad asa cum o vad (vreau sa zic ceva dincolo de evidentul acestei exprimari). Nici un film nu mi-a sapat atat de adanc in creier si nu a ajuns la sensibilitati si ganduri la care a ajuns filmul asta.

Si asta nu inteleg, pentru ca povestea e banala (exagerez?). Plus ca alarma Godard a mai tot bipait pe parcurs (eg.: anti-eroul erou care moare la sfarsit si nimeni nu-l plange parca ar fi o reinterpretare de A bout de souffle).

Nu vreau sa fac prea mare tam-tam (...), dar sunt totodata constienta ca nu o sa pot sa exprim in saracaciosul limbaj ceea ce am simtit cu adevarat. Si nu stiu cine a fost geniul, omul care l-a gandit, omul care l-a filmat sau omul care l-a vazut, cert e ca mi-a atins toate sensibilitatile cinematice (...)”