«
Ieri și în prima parte a zilei de azi am fost ocupat cu Bienala de Artă, unde am văzut lucruri mult
mai interesante decât cele două filme de aseară. Misiva de azi va fi mai scurtă, din
lipsă de timp (azi am patru titluri în program) și mai ales pentru că filmele de ieri nu mi-au plăcut. Cu toate acestea, recomand întotdeauna să fie văzute și mai recomand să nu vă luaţi niciodată după
mine. Judecaţi singuri! Ambele pelicule au ca puncte comune über-stilizarea
imaginii şi impotenţa (neştiinţa) de a genera emoții adevărate prin conținut. Bine, în cazul celui de-al doilea, chestia asta face parte din scenariu, dar revin. Să le iau pe rând.
______________________________
The Danish Girl (dir. Tom Hooper)
______________________________
Povestea, inspirată de un caz real, cred că se știe deja, însă o rezum în două fraze: un pictor
danez născut în 1882 sub numele de Einar Wegener devine în 1930 Lili Elbe, fiind deci prima personă din
lume care își schimbă sexul în urma unei operații chirurgicale. Persoana reală n-a apucat mult timp să-și
traiască visul cu ochii, a murit la scurt timp după operație în urma complicațiilor post-intervenție.
Așadar, aseară a fost lansat la apă acest Oscar bait cu pedigree LGBT, cu speranța, nu mă feresc s-o spun, că la începutul
anului viitor va pescui cât mai multe statuete. Dacă acesta e scopul (ne)declarat, atunci trebuie să recunosc că are şanse.
În măsura în care-ți permiți să deconstruiești un film la nivel de compartimente, să nu îl
privești ca pe un tot unitar al cărui scop e generarea de emoție nefalsificată, atunci filmul ăsta excelează la
câteva capitole: imagine bibilită, redarea epocii cu finețea unui tablou, costume şi muzica lui Alexandre
Desplat. Probabil tot atâtea nominalizări. Și ar urma să menționez actorii, întrucât mai toată
lumea de-aici îl vede pe Eddie Redmayne câștigător al premiului de interpretare. Prin urmare, va figura sigur şi pe lista Academiei de anul viitor (la rol
masculin, ca să nu existe confuzii).
Ei bine, eu aș spune că adevărata revelație actoricească este
Alicia Vikander (ar trebui s-o știți din Ex Machina), în rol de soție iubitoare și îndurătoare, mereu alături de personajul principal. Nu contest, presupun că e foarte greu și pentru Redmayne să schimbe atâtea dulapuri de haine de-a lungul celor 120 de minute, dar când vine vorba de schimbat stări sufletești, Vikander îi ia prim-planul. Cu toate acestea filmul mi s-a părut gol, o dramă mereu tratată la suprafaţă, cazuistic, vidată de nuanțe. Vă anunţ de pe-acum: de va fi să fie răsfăţat la Oscaruri, eu unul nu o să fiu defel impresionat.
__________________________
Equals (dir. Drake Doremus)
__________________________
N-am auzit de acest regizor până aseară: înțeleg că s-a lansat ca speranță indie. Iar de actori, idoli ai adolescenților, nu mă ocup şi nu îi știu pe toți (ok, de Kristen Stewart am auzit). Lungmetrajul de faţă se vrea un SF-distopie cu un cuplu de adolescenți întârziaţi. Într-un oraș din viitor pe nume Equal, populaţia este ce altfel decât uniformizată? sub atenta supraveghere a unui program genetic, oamenii fiind constrânși să traiască și să
fie productivi la locul de muncă, fără ca în viața personală să aibă dreptul la emoții. Iubirea, tristețea,
sondarea propriei conștiințe sunt percepute ca defecte, iar indivizii care ajung să fie „alteraţi” de astfel de sentimente sunt
extrași/exterminați din societate.
Doi tinerei (Stewart & Hoult) cad în păcatul de a se plăcea
și tot filmul e un fel de încercare de a re-valorifica un mit de tip Romeo și Julieta într-un cadru SF. De acord, numai că ăsta ar
trebui să fie sau să funcţioneze ca un cadru/scenariu SF doar pentru cine nu e familiarizat cu literatura distopică clasică [Orwell (1984) sau
Zamiatin (Noi)]. Că dacă le-ai citit pe alea, nu are cum să te impresioneze ceva din scenariul gândit aici. Sigur, Doremus încearcă să puncteze pe partea de vizual prin livrarea respectivei lumi într-o membrană stilizată, nice effort, but still.. Criticii l-au
cam demolat, are notele cele mai mici dintre toate filmele prezentate în competiţie până la ora asta. Nu am de ce să fiu atât de rău cu
el, omul a încercat, vine cu o poveste care își va găsi neîndoielnic un target (şi fani), iar pretențiile lui cu acest film cred că-s mai modeste decât ale lui Hooper. (text + foto: Mihai Cristea)
»